ABA Crişuri: Viitura istorică de pe Crişul Negru se propagă pe sector îndiguit, în câteva zile spre Ungaria

ABA Crişuri: Viitura istorică de pe Crişul Negru se propagă pe sector îndiguit, în câteva zile spre Ungaria

Nivelul maxim al viiturii istorice de pe Crişul Negru se propagă în aval pe sector îndiguit, atenuat natural în albie, astfel încât, în următoarele zile, se va scurge în condiţii de siguranţă, spre frontiera României cu Ungaria, a informat, miercuri, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ABA Crişuri, Anca Mihociu, nivelul maxim al viiturii istorice formate, în cursul nopţii, pe Crişul Negru se află, la orele amiezii, în zona polderului Ginta şi se propagă în aval, pe sectorul îndiguit, între staţiile hidrometrice Beiuş şi Talpoş.

"În urma analizelor şi a măsurătorilor efectuate în timpul nopţii, viitura istorică de pe Crişul Negru, înregistrată la staţia hidrometrică Beiuş, s-a propagat şi atenuat natural în albie, precum şi în zona secţiunii îngustate a polderului de la Ginta. Aceasta va fi tranzitată, următoarele zile, în condiţii de siguranţă, spre frontiera României cu Ungaria. Partea maghiară este informată în timp real cu privire la evoluţia hidrologică şi specialiştii celor două ţări se află într-o colaborare permanentă", se arată în comunicatul remis.

Echipele Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri sunt în continuare pe teren şi monitorizează situaţia hidrologică, precum şi starea digurilor. Acestea sunt pregătite să intervină cu toate echipamentele din dotare, acolo unde situaţia o va impune.

În cursul nopţii, din cauza precipitaţiilor cumulate de peste 140 l/mp, s-au atins patru cote istorice pe râurile din bazinul hidrografic Crişuri: Crişul Negru, Boga, Galbena şi Valea Roşie.

Astfel: pe Crişul Negru, la staţia hidrometrică Beiuş, s-a depăşit cu 60 de centimetri nivelul istoric măsurat în anul 2000; pe râul Boga, la staţia hidrometrică Pietroasa Boga, s-a depăşit cu 18 centimetri nivelul istoric măsurat în anul 1995; pe râul Galbena, la staţia hidrometrică Pietroasa Galbenă, s-a depăşit cu 43 de centimetri nivelul istoric măsurat în anul 2015, iar pe râul Valea Roşie, la staţia hidrometrică Pocola, s-a depăşit cu 28 de centimetri nivelul istoric măsurat în anul 1980.

"Nivelurile maxime istorice atinse, precum şi modul de atenuare naturală a viiturii sunt consecinţa efectelor schimbărilor climatice care au crescut intensitatea fenomenelor produse la nivel local, într-un interval de timp foarte scurt. Din acest motiv, nivelurile atinse de viituri sunt mult mai mari, dar volumul de apă tranzitat în albie este acelaşi", a precizat Mihociu.

Lucrările hidrotehnice din administrarea ABA Crişuri sunt exploatate conform Regulamentelor în vigoare. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „M-au sunat de la bancă să spun de unde provin banii” / Câți bani încasează lunar Bianca Drăgușanu

3 VIDEO Geoană, filmat după ce s-ar fi urcat băut la volan. Poliția Rutieră a deschis o anchetă

4 ULTIMA ORĂ Răzbunare în stil mafiot! Atacul s-a produs pe șoseaua București-Ploiești

5 „Nu știi dacă vezi o artistă sau o starletă de filme pentru adulți” / Loredana Groza, criticată dur după o nouă …