Abordarea americană în combaterea COVID-19 nu funcţionează, recunoaşte Anthony Fauci

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, a recunoscut într-un interviu publicat vineri de Washington Post că Statele Unite trebuie să-şi schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19, care se accelerează în mare parte din această ţară, consemnează AFP.

''Ceva nu merge (...) Putem să facem oricâte tabele vrem, nu va funcţiona niciodată'', admite Fauci, director al Institutului american de boli infecţioase şi membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 creşte de câteva săptămâni într-un ritm şi mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanţiale creşteri ale îmbolnăvirilor.

''Trebuie să găsim penetrarea infecţiilor în societatea noastră. Singura modalitate prin care putem reuşi acest lucru este testarea pe scară largă'', consideră Anthony Fauci. O idee pe care el o sugerează este depistarea de grup, adică testarea unui eşantion de persoane dintr-un grup, ceea ce ar economisi resursele irosite prin testarea grupurilor fără persoane contaminate, iar în caz de rezultat pozitiv toţi membrii grupului sunt testaţi.

Conform estimărilor sale între 5% şi 8% din populaţia Statelor Unite a fost infectată cu noul coronavirus în perioada scursă de la începutul pandemiei, astfel că cea mai mare parte a populaţiei este în continuare susceptibilă să contracteze virusul.

De asemenea, în numeroase state care alcătuiesc SUA relaxarea măsurilor de izolare nu este însoţită de respectarea măsurilor preventive de către populaţie. De pildă, purtarea măştii este rară în statele din sudul şi vestul SUA, dar tot mai multe dintre acestea intenţionează să instituie purtarea obligatorie a măştii în încercarea de a frâna răspândirea virusului.AGERPRES


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis