Accident în care au fost implicate un tir și șase autoturisme, pe DN 79 Arad-Oradea

Un accident rutier în care au fost implicate un tir și șase autovehicule s-a produs, joi după-amiază, pe DN 79 Arad-Oradea, pe raza comunei Zimandul Nou, opt persoane rănite fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru îngrijiri medicale.

Potrivit căpitanului George Pleșca, în accidentul produs în jurul orei 15,45, alte două persoane care au suferit atacuri de panică au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar personalul de pe ambulanțe a mai acordat tratament pentru contuzii și altor persoane, fără a necesita transportarea la spital, a declarat, pentru AGERPRES, căpitan George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

De asemenea, insp Lorena Pârvulescu, purtător de cuvânt al IPJ Arad, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs după ce șoferul tirului a pierdut controlul în urma acroșării unui autovehicul, iar apoi autotrenul a mai intrat în coliziune cu alte cinci autoturisme aflate pe același sens de mers. Autotrenul a ieșit apoi în afara căii de rulare și s-a oprit pe o linie a căii ferate Arad Oradea.

La momentul acesta, cercetările la fața locului sunt în derulare, se circulă alternativ pe o bandă, fiind blocat și unul dintre firele magistralei feroviare Arad-Oradea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

2 Vârsta de pensionare va urca la 67 de ani, cu o creștere majoră pentru femei

3 Patria Prima cere verificarea lui Marian Godină: întrebări despre statut, venituri și apariții publice

4 Citiți ce spune omul ăsta! / „Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni / În 10.000 de dosare a încetat urmărirea pena…

5 Răsturnare de situație / Șeful DNA contrazice Parchetul general și afirmă că decizia CJUE privind prescripția se aplică și în cazurile de corupție