Activitatea vulcanică a pus bazele dominaţiei eusauropodelor în urmă cu 180 de milioane de ani (studiu)
Schimbările climatice, care au coincis cu o activitate vulcanică intensă, au pus bazele dominaţiei eusauropodelor, dinozauri cu gâtul lung care s-au numărat printre cei mai mari ierbivori ai planetei, în urmă cu 180 de milioane de ani, conform unui studiu publicat miercuri şi citat de AFP.
Aceştia au făcut parte din subordinul Sauropodomorpha, care şi-a dezvoltat linia de descendenţă de-a lungul a aproximativ 230 de milioane de ani, în timpul perioadei geologice Triasic, toate speciile fiind ierbivore, însă foarte diverse, cântărind de la zece kilograme la peste cinci tone.
Şaizeci de milioane de ani mai târziu, la jumătatea erei Jurasic, singura linie de descendenţă care a supravieţuit a fost eusauropodul ("adevăratul sauropod").
Studiul condus de paleontologul argentinian Diego Pol, publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society, "demonstrează că dominaţia eusauropodelor a survenit unui eveniment magmatic (vulcanic) masiv, care a afectat sudul Gondwanei", unul dintre cele două supercontinente din acea vreme, în urmă cu aproximativ 180 de milioane de ani.
Eusauropodul este emblematic pentru două extincţii în masă, evenimente din istoria vieţii în timpul cărora un număr uriaş de specii au dispărut în urma catastrofelor geologice, climatice sau de origine extraterestră. Evenimentul care a avut loc la răscrucea dintre triasic şi jurasic i-a asigurat dominaţia printre erbivore. Însă, evenimentul care s-a petrecut în urmă cu 66 de milioane de ani, atribuit în general impactului unui meteorit care a destabilizat clima, a marcat dispariţia sa şi a tuturor dinozaurilor.
Până la dispariţia lor, eusauropodele au fost cele mai mari vieţuitoare terestre, cei mai mici având zece metri lungime, iar majoritatea ajungând la 15-20 de metri şi cântărind de la opt până la şaisprezece tone, potrivit departamentului de geologie de la Universitatea din Maryland, Statele Unite.
Specimenul unui descendent îndepărtat, titanosaurul, descoperit în Patagonia şi expus la Muzeul de Istorie Naturală din New York, atinge 37 de metri lungime şi 70 de tone, echivalentul a zece elefanţi africani.
Echipa lui Diego Pol susţine că a descoperit "cel mai vechi exemplar de eusauropod cunoscut până în prezent, cu un craniu aproape complet".
Numit Bagualia alba, cu o vechime de 179 de milioane de ani, exemplarul a fost adus la lumină într-o regiune din Patagonia - Chubut - bogată în fosile din acea perioadă. Vârsta sa marchează "debutul unei faune dominate de eusauropode în acest bazin", potrivit studiului.
Straturile sedimentare din zonă - bazinul Canadon Asfalto - "înregistrează o schimbare majoră a faunei dinozaurilor ierbivori, precum şi modificări ale florei şi mediului", concomitent cu episoadele vulcanice majore, au notat cercetătorii.
Flora originală, cuprinzând ferigi, conifere şi plante cu graminee, a prosperat în condiţii umede. Însă, temperaturile au crescut, iar seceta a devenit sezonieră, favorizând dominanţa coniferelor, cu frunze mici. Un astfel de fenomen a survenit şi în emisfera nordică în aceeaşi perioadă, potrivit studiului.
Schimbarea a fost de bun augur pentru Bagualia alba şi congenerii săi. Gâtul lung a permis acestor vieţuitoare să ajungă cu uşurinţă la orice frunziş. Mărimea lor a facilitat, datorită dimensiunii stomacului, digestia fibrelor şi, mai presus de toate, dentiţia lor, cu mandibule robuste, dinţi groşi şi cu lăţimi de câţiva centimetri, s-au adaptat unui regim alimentar cu frunze dure şi fibroase.
Acest mediu "fără îndoială a acţionat ca un regim dur de selecţie, favorizând supravieţuirea şi succesul eusauropodelor", potrivit studiului. Pe de altă parte, a contribuit fără îndoială la dispariţia liniilor de talie mai mică, a căror dentiţie era mai puţin adaptată acestui nou tip de alimentaţie. Ca în cazul lui Leonerasaurus, un mic sauropod, de aproximativ 2,5 metri lungime, descoperit în aceeaşi regiune din Patagonia ca şi Bagualia alba.
În opinia lui Diego Pol şi a colegilor săi, descoperirea lor "este probabil prima dovadă documentată a interacţiunilor dintre plante şi ierbivore în cadrul evoluţiei dinozaurilor". De asemenea, ei presupun, având în vedere prezenţa vegetaţiei de conifere şi a populaţiei acestor dinozauri pe Pământ, că această interacţiune observată în Patagonia actuală reflectă un eveniment la nivel global. AGERPRES
