Actriţa italiană Virna Lisi a murit la vârsta de 78 de ani

Actriţa italiană Virna Lisi, premiată la Cannes pentru rolul interpretat în filmul "Regina Margot", de Patrice Chéreau, a murit la vârsta de 78 de ani, a anunţat, joi, agenţia de presă italiană Ansa, care îl citează pe fiul artistei.

Frumoasa actriţă italiană, născută la Ancona, în 1936, al cărei nume real a fost Virna Pieralisi, a jucat în câteva zeci de filme, turnate în Italia, Franţa, dar şi la Hollywood, şi a avut ca parteneri de afiş pe unii dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, precum Alain Delon, Richard Burton şi Marcello Mastroianni.

Şi-a început cariera foarte devreme, la vârsta de 17 ani, în 1953, dar a trebuit să aştepte anul 1994 pentru a primi consacrarea mondială, câştigând la Cannes premiul pentru cea mai bună actriţă, cu rolul Caterina de Medici pe care l-a interpretat în filmul "Regina Margot". Pentru acelaşi rol, actriţa italiană a fost recompensată şi cu premiul César pentru cel mai bun rol feminin secundar.

Ultima ei apariţie pe marele ecran datează din 2002, în filmul "Le plus beau jour de ma vie", turnat de fiica lui Luigi Comencini, Cristina.

A avut şi o prestigioasă carieră în televiziune, jucând în numeroase seriale italiene.

Filmografia ei bogată include şi pelicula "Cum să-ţi ucizi soţia?/ How to Murder Your Wife", regizat de Richard Quine în 1965, în care a interpretat rolul feminin principal şi l-a avut ca partener pe Jack Lemmon.

 


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă