„Acum înțeleg de ce ne făcea tâmpiți”/CTP, prima reacție în cazul lui Dragoș Anastasiu

Cristian Tudor Popescu a amintit că vicepremierul Dragoș Anastasiu, care a fost implicat într-un dosar de corupție în care a recunoscut că a dat mită opt ani unei inspectoare ANAF, cerea în luna mai, când era consilier prezidențial, „să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declaraţia de avere pusă în public”.

Cu nici două luni în urmă, dl Dragoș Anastasiu, pe atunci consilierul președintelui Nicușor Dan, cataloga drept nici mai mult, nici mai puțin decât «o tâmpenie» obligația demnitarilor de a-și face publice declarațiile de avere și saluta desființarea acestei obligații de către CCR”, a declarat Cristian Tudor Popescu, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a amintit de remarcile pe care le-a făcut la acel moment.

„Atunci, spuneam așa: „La nivelul simplului cetățean, lucrurile se văd astfel: «Bogătașii ăștia cu funcții mari la stat vor să ascundă ce fură». Asta este imaginea! Și dl Anastasiu îi face tâmpiți pe toți acești simpli cetățeni! Și mai zice și că hoții sensibili nu intră în politică pentru că nu vor să li se vadă averea, de unde o mare pierdere pentru România…”. În pofida afirmației consilierului său și deciziei CCR, președintele Dan și-a făcut publică declarația de avere, iar dl Anastasiu a fost avansat vicepremier”, a continuat CTP.

Gazetarul a spus ironic că acum înțelege „de ce ne făcea tâmpiți” Dragoș Anastasiu.

„Acum înțeleg de ce ne făcea tâmpiți actualul vicepremier. Avea dreptate: pentru că nu știm să șpăguim ca el, 8 ani la rând, sute de mii de euro taxă de protecție la ANAF, fără a fi nici măcar acuzați pentru asta”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Dosarul în care a fost implicat Dragoș Anastasiu

Timp de 8 ani, în perioada 2009-2017, companiile vicepremierului Dragoș Anastasiu au mituit un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale, potrivit unei anchete DNA, finalizată în urmă cu doi ani cu o condamnare definitivă a funcționarului care a luat șpagă. Anastasiu a recunoscut mituirea angajatei ANAF atât în fața procurorilor DNA, cât și a judecătorilor. Nici el, nici angajații săi nu au fost puși sub acuzare pentru că partenerul său de afaceri a depus denunțul la DNA.

Reprezentanții Guvernului României susțin că „circumstanțele cazului” în care vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că firma sa a dat mită unei inspectoare ANAF „nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă