Adele împlinește 35 de ani. Este prima artistă din UK care a vândut trei milioane de exemplare ale unui album într-un an VIDEO

Adele împlinește 35 de ani. Este prima artistă din UK care a vândut trei milioane de exemplare ale unui album într-un an VIDEO

Adele, pe numele complet Adele Laurie Blue Adkins, s-a născut la 5 mai 1988, în Marea Britanie. A început să cânte de la vârsta de patru ani, în copilărie fiind influenţată de muzica formaţiei britanice Spice Girls.

Începând cu vârsta de 11 ani, când s-a mutat alături de mama sa în cartierul West Norwood, Adele a ascultat muzică R&B cântată de Aaliyah, Destiny's Child sau Mary J. Blige.

Artista a mărturisit că şi-a dorit să devină cântăreaţă încă de la 13 ani, după ce a fost la unul din concertele lui Pink şi a fost impresionată de recitalul acesteia. La vârsta de 16 ani Adele a absolvit Şcoala ''BRIT'' din Selhurst, Croydon (Londra), unde le-a avut colege de clasă pe Leona Lewis şi Jessie J.

Deşi a fost pe punctul de a fi exmatriculată din cauza frecventelor întârzieri la cursuri, ea a declarat că şcoala a fost cea care i-a ''şlefuit'' talentul. În toamna anului 2006 a înregistrat două piese - ''Daydreamer'' şi ''My Same'', care au fost incluse în revista online PlatformsMagazine.com .

Adele Laurie Blue Adkins FOTO adele.com

La scurt timp, Adele a imprimat un disc cu trei cântece şi i l-a dat unui prieten care l-a publicat pe reţeaua de socializare MySpace. Materialul a trezit interesul reprezentanţilor casei de discuri XL Records, care i-au oferit acesteia un contract de management. Cele două părţi au semnat contractul în septembrie 2006.

Prima sa piesă, ''Hometown Glory'', a fost lansată când Adele avea 16 ani şi a ajuns pe locul 19 în topul single-urilor din Marea Britanie.

În ianuarie 2008, tânăra artistă a lansat primul album, intitulat ''19'', acesta intrând pe primul loc în clasamentul britanic şi fiind vândut în peste patru milioane de exemplare. De pe acest material au fost promovate piesele ''Hometown Glory'', ''Chasing Pavements'', ''Cold Shoulder'' şi ''Make You Feel My Loved''. Acest prim album a primit patru discuri de platină în Marea Britanie.

În acelaşi an, Adele a semnat un contract cu Columbia Records pentru lansarea albumului său în America şi a început primul său turneu mondial, ''An Evening with Adele'', care a durat până în iunie 2009. Majoritatea show-urilor au fost programate în SUA.

În 2009, la Premiile Grammy, Adele a câştigat la categoriile Best New Artist şi Best Female Pop Vocal Performance, iar un an mai târziu, în 2010, Adele a fost nominalizată la Grammy pentru ''Cea mai bună solistă pop'', cu melodia ''Hometown Glory''.

Adele a lansat albumul ''21'' în 2011, în Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii. În Marea Britanie, albumul a primit opt discuri de platină, după ce s-a vândut în peste 2,4 milioane de exemplare, şi a debutat pe primul loc în Billboard 200, în Statele Unite, având vânzări de aproximativ 352.000 de exemplare în prima săptămână. Primul single de pe noul material discografic a fost ''Rolling In the Deep'', care a devenit un mare succes. La mijlocul lunii februarie 2011, melodia ''Someone Like You'' a urcat pe primul loc în UK Singles Chart, în timp ce ''21'' a rămas lider.

Conform Official Charts Company, Adele este prima artistă în viaţă care a reuşit să fie pe primul loc atât în Official Singles Chart, cât şi în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964. Albumul a rămas lider timp de nouă săptămâni, după care a fost întrecut de "Wasting Light" al trupei Foo Fighters.

Pentru a-şi promova albumul, artista a susţinut o serie de concerte în Europa şi America de Nord în turneul numit ''Adele Live''. În septembrie 2011, Adele a devenit prima artistă din istoria Marii Britanii care a vândut trei milioane de exemplare ale unui album într-un singur an calendaristic. În noiembrie, cântăreaţa a doborât un record cu ''21'', fiind prima care a vândut mai mult de un milion de copii ale unui album pe varianta europeană a site-ului iTunes. O lună mai târziu, ''21'' a devenit cel mai bine vândut album al secolului în Marea Britanie, depăşind ''Back to Black'' al lui Amy Winehouse. La 30 noiembrie 2011, Adele a primit şase nominalizări la cea de-a 54-a gală a Grammy Awards.

În urma succesului pe care l-a avut cu albumele sale, Adele a primit multe premii importante în industria muzicală. Dintr-un total de 102 nominalizări, artista britanică a triumfat la 46 de categorii, printre cele mai importante distincţii primite numărându-se opt premii la Grammy Awards, trei la American Music Awards, 11 la Billboard Awards, unul la Brit Awards şi cinci în cadrul galelor MTV Awards. La începutul anului 2012, la a 54-a gală Grammy, Adele a câştigat la toate cele şase categorii la care fusese nominalizată. Astfel, artista a cucerit premiile pentru single-ul anului ('' Rolling in the Deep ''), albumul anului (''21''), cântecul anului (''Rolling in the Deep''), cea mai bună interpretare pop solo (''Someone like You''), cel mai bun album pop (''21'') şi cel mai bun videoclip (''Rolling in the Deep''). Tot în 2012, Billboard a anunţat că ''Rolling in the Deep'' este cel mai bun hit al ultimilor 25 de ani. În 2013, Adele a câştigat Academy Award la categoria "Best Original Song", cu tema filmului "Skyfall", precizează site-ul www.thefamouspeople.com .

În acelaşi an, a primit Grammy pentru "Set Fire to the Rain" şi a fost numită "Member of the Order of the British Empire" (MBE).

A urmat, în 2015, lansarea albumului "25", iar un an mai târziu a lansat single-urile "Water under the Bridge", "When We Were Young", "Send My Love (To Your New Lover)". Single-ul " Hello " a devenit hit în numeroase ţări şi au fost vândute peste 20 de milioane de exemplare ale albumului în toată lumea. Totodată, albumul "25" i-a adus Adelei cinci premii Grammy.

În 2021, artista a lansat albumul "30", iar single-ul "Easy on Me" a câştigat premiul Grammy pentru cea mai bună performanţă pop solo. Albumul cuprinde piesele "Strangers by Nature", "Easy on Me", "My Little Love", "Cry Your Heart Out", "Oh My God", "Can I Get It", "I Drink Wine", "All Night Parking" (Interlude), "Woman Like Me", "Hold On", "To Be Loved", "Love Is a Game"

Recent, Adele a anunţat că va începe o serie a show-urilor "Weekends with Adele", în 16 iunie 2023, care va cuprinde 34 de concerte şi va dura până în 4 noiembrie 2023, precizează site-ul artistei, www.adele.com .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...