Adio, Jocurile Olimpice. România plătește tribut unui meci din 2022 pe care nu l-a luat în serios

Adio, Jocurile Olimpice. România plătește tribut unui meci din 2022 pe care nu l-a luat în serios

Germania ne-a blocat accesul la Jocurile Olimpice de anul viitor. Atât prin victoria de la actualul Mondial, cât și prin cea de la Europenele din 2022.

Fetele din naționala de handbal, bucuroase după victoria cu Japonia. Foto Fabebook FRH

România nu mai are nicio șansă de a ajunge în „sferturile“ Campionatului Mondial de handbal, desfășurat în Danemarca, Suedia și Norvegia. Înfrângerea de joi contra Germaniei și victoria danezelor contra Poloniei au pecetluit soarta „tricolorelor“, care nu mai pot prinde decât locul 3 în grupa principală.

Vom înregistra din nou o clasare mediocră la un turneu final, dar mai dureros este faptul că vom spune „pas“ Jocurilor Olimpice de la Paris. Din capul locului trebuie menționat că, în cazul unei victorii, azi (ora 19.00, DigiSport și PrimaSport), cu Polonia, România va înregistra o performanță notabilă, fiind în jurul locului 10 în lume. La alt sport, probabil, am fi făcut o sărbătoare din acest rezultat. Însă așteptările de la handbal sunt mereu înalte, grație medaliilor pe care le-am obținut în vremuri de glorie.

Tot Germania ne-a bătut și atunci

Dar să revenim la Olimpiada de la Paris, pe care am ratat-o și din cauza unei partide considerate la acea vreme fără importanță. Mai exact, ultima din grupele Campionatului European de anul trecut, contra „coșmarului“ Germania. România venea după un meci cu gazda Muntenegru, partidă în care Cristina Neagu a acuzat faptul că am fost furați pe față .

Iar la următorul meci, „tricolorele“, bulversate de cum fuseseră ”măcelărite” de arbitrele austriece, au pierdut și contra nemțoaicelor, 28-32, ocupând ultimul loc în grupa principală. Am ieșit atunci pe poziția a 12-a, dar cu o victorie cu Germania am fi fost pe 8, iar acum am fi prins turneele preolimpice.

Cine merge la Olimpiadă

La Jocurile Olimpice de la Paris vor participa 12 reprezentative. Franța (gazdă), Norvegia (campioană europeană), Coreea de Sud (campioana Asiei), Angola (campioana Africii) și Brazilia (campioana Americii de Sud) sunt deja calificate. Echipa care se va impune la Campionatul Mondial merge și ea la Paris 2024.

Ultimele 6 locuri disponibile vor fi stabilite în turneele preolimpice, programate între 11 și 14 aprilie 2024. La acestea vor juca 6 echipe cel mai bine clasate la acest Mondial, plus Argentina, Camerun și Japonia, cele mai bune două naționale la Europeanul de anul trecut (care nu au obținut deocamdată calificarea) și cea mai bună echipă de la Campionatul Asiei, aflată în aceeași situație.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat