Adolescenţii sedentari riscă să fie afectaţi de obezitate şi boli cardiovasculare (studiu OMS)

Adolescenţii care nu fac suficientă mişcare îşi pun în pericol sănătatea riscând să fie afectaţi de obezitate şi boli cardiovasculare, avertizează un studiu desfăşurat sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dat vineri publicităţii, potrivit Reuters.

Studiul, care are la bază date provenind de la 1,6 milioane de persoane din 146 de ţări, a ajuns la concluzia că peste 80% dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani nu au urmat recomandările OMS referitoare la desfăşurarea a cel puţin o oră de activitate fizică în fiecare zi.

"Patru din cinci adolescenţi nu experimentează plăcerea şi beneficiile sociale, fizice şi cele pentru sănătate mintală ale activităţii fizice regulate", a precizat Fiona Bull, specialistă în domeniul mişcării şi sănătăţii şi unul dintre autorii studiului.

Aceasta a îndemnat factorii de decizie din lumea întreagă "să acţioneze acum pentru sănătatea generaţiei actuale şi a celor viitoare".

Per ansamblu, fetele sunt mai inactive decât băieţii, 85% dintre fetele şi 78% dintre băieţii cuprinşi în cercetare nu au reuşit să îndeplinească obiectivul zilnic de activitate fizică.

Studiul a luat în considerare adolescenţi care mergeau la şcoală în perioada 2001-2016, iar autorii susţin că nu există niciun indiciu care să sugereze că acest model s-ar fi îmbunătăţit de atunci.

Leanne Riley, expert OMS în domeniul bolilor netransmisibile şi coautoare a studiului, a precizat că sedentarismul ar putea avea drept cauze parţiale dezvoltarea rapidă din ultimii ani a tehnologiilor digitale ceea ce a făcut ca numărul tinerilor care petrec mai mult timp pe telefoane, tablete şi alte ecrane să crească.

"Am trecut printr-o revoluţie electronică care pare să fi schimbat tiparele de mişcare ale adolescenţilor încurajându-i să fie mai sedentari, mai puţin activi, să conducă maşina perioade mai lungi, să mergă mai puţin pe jos şi să fie în general mai puţin activi'', a declarat aceasta la o conferinţă de presă.

Pe ţări, procentul adolescenţilor care nu îndeplinesc aceste obiective se situează de la 66% în Bangladesh la 94% în Coreea de Sud.

În SUA, în ciuda unui plan naţional din 2010 care promovează exerciţiile fizice, rata obezităţii a crescut în rândul adolescenţilor, în special în cazul celor care consumă alimente cu un conţinut ridicat de sare şi zahăr, se mai arată în studiu.

Studiul OMS, publicat în revista The Lancet Child & Adolescent Health, precizează că, în SUA, multe sporturi par concepute pentru a atrage mai mult băieţii decât fetele. Rata de inactivitate în rândul fetelor americane era de 81%, în comparaţie cu 64% în cazul băieţilor.

Riley susţine că, pe măsură ce nivelurile de activitate fizică în rândul adolescenţilor stagnează, ratele de creştere în greutate şi obezitate se accentuează: "Aceste două fenomene sunt îngrijorătoare. Trebuie să facem mai mult dacă vrem să stopăm creşterea obezităţii... şi să promovăm niveluri mai bune de activitate fizică".

Potrivit OMS, activitatea fizică are o gamă de beneficii pentru sănătate, printre care o condiţie fizică mai bună a inimii, plămânilor şi muşchilor, sănătatea oaselor şi un efect pozitiv asupra greutăţii.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / În PSD se vorbește despre iminenta punere sub acuzare a lui Dragnea, Carmen Dan și Dăncilă în Dosar…

2 ULTIMĂ ORĂ / Ministrul de interne îl va destitui pe Raed Arafat săptămâna viitoare

3 Orban chiar este un om modest. Două momente

4 HOPA! Angajații din spitale care primesc șpaga ar putea rămâne fără contracte de muncă. Ministrul Sănătății an…

5 Document / Trebuie să fii idiot să crezi așa ceva! Cum ar fi ajuns înregistrarea compromițătoare cu foștii procu…

recomandări

Te ia DNA: Marian Pirnea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Uitați-vă la crocodilul ăsta gigantic!