Adrian Năstase: Scopul operațiunii de stradă este "abrogarea guvernului"

Adrian Năstase: Scopul operațiunii de stradă este "abrogarea guvernului"

Scopul "operațiunii de stradă" nu este abrogarea ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale, ci "abrogarea guvernului", consideră fostul premier Adrian Năstase.

"Este clar că scopul operațiunii de stradă nu a fost 'abrogarea' OUG-ului. Se urmărește, așa cum am arătat zilele trecute, 'abrogarea' guvernului și, apoi, 'abrogarea' alegerilor din 11 decembrie. Dacă protestele vor continua în această direcție, unii reprezentanți ai PSD îmi spuneau că, deși nu au fost de acord cu un contra-miting pentru a apăra ordonanța, ar fi de acord însă cu un miting de sprijin pentru guvernul PSD și împotriva președintelui Iohannis", a scris Năstase pe blogul personal.

În opinia sa OUG este doar un pretext și chiar inutilă și din cauză "că se duc tot mai puțini la serviciu iar acolo, oricum, nu mai vor să 'abuzeze' de muncă, protestând sub formă de grevă de zel".

"OUG-ul (era să scriu UGG-ul) a reprezentat un pretext. Pentru unii, să protesteze în numele democrației. Alții au fost supărați că guvernul lucrează ore suplimentare, noaptea. Unii și-au adus copiii să protesteze și ei. Nu fiți răutăcioși, nu a fost vorba de scuturi umane, ci de copii care au citit OUG-ul și au simțit nevoia s-o protesteze. Un copil, spre exemplu, spunea că el vrea să salveze, unit, România. Alții, multinaționali, și-au adus în piață papagalii, nemultumiți că afacerile lor vor fi impozitate în România. Studenții din Cluj vin cu trenul să protesteze la București, nemulțumiți, probabil, de faptul că guvernul actual a decis ca ei să nu plătească de la 1 februarie transportul cu trenul și că a decis să dubleze indemnizațiile pentru studenți. Unii au dorit să realizeze un fel de carnaval, cu măști și cu tobe. Alții au învățat de la ultrași să folosească vuvuzele și să protesteze țopăind. Micii comercianți și-au făcut reclamă, oferind cazare gratuită și sendviciuri pe stradă", a detaliat Năstase.

El precizat că nu vrea să critice 'de principiu" protestele de stradă, din aceste zile, pentru că, "guvernul, pentru a fi elegant, a comis mai multe inabilități" — în primul rând în alegerea precipitată a momentului în care au fost lansate inițiativele din domeniul penal, dând sentimentul că nu este vorba de o strategie generală de politică penală, ci de soluții punctuale pentru anumite situații concrete.

"Din păcate, niciunul din guvernele ultimilor ani nu a încercat să corecteze măsurile în acest domeniu care au creat un 'câmp tactic' pentru procurori, inclusiv prin noile coduri penale. Exemplu: participarea procurorilor DNA în faza de executare a pedepselor — atribut acordat de guvernul Ponta. O abordare de ansamblu în ceea ce privește politica în domeniul juridic (penal) a guvernului este, în continuare necesară. (...) În paranteză, cred că ministrul Justiției (actualul țap ispășitor al ultimilor decizii guvernamentale sau viitorul ministru) ar trebui să formeze un consiliu consultativ cu personalități de autoritate în domeniu (magistrați la pensie, profesori, avocați). Nu știu dacă se va putea conta foarte mult pe specialiștii juriști din Parlament. Am văzut, spre exemplu, că parlamentarii USR își scriu argumentele pe tăblițe pe care le recită pe culoarele Camerei și ale Senatului, urmând pilda lui Socrate", a mai scris fostul premier.

În opinia sa, "e clar că și actualul guvern a fost 'domesticit' de Sistem".

"Sugerez ca astă-seară protestatarii să scandeze și: 'Dacă vă luați de DNA Dracu'-o să vă ia'. Despre Iohannis, un singur comentariu. El vrea să apere 'statul de drept'. Mai bine, în opinia mea, mai ales în actualele condiții regionale și internaționale, ar apăra interesele naționale românești. Se fac manifestații de susținere și în alte țări. Protestatarii anunță, cu bucurie: 'Moldova e cu noi', 'Bulgaria e cu noi'. S-ar putea să se organizeze manifestații de susținere și în Ungaria sau Rusia. Aștept anunțuri cu laser de tipul 'Rusia e cu noi', conchide Adrian Năstase.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA