Adriana Bahmuțeanu, cu colivă la cavoul lui Silviu Prigoană. De ce a fost amendată și escortată de polițiști la ieșirea din cimitir

Apropiații afaceristului Silviu Prigoană, dar și fosta soție au mers sâmbătă dimineață la cavoul familiei pentru a-și lua rămas-bun. Fosta moderatoare TV a venit cu colivă și o coroană de flori cu un mesaj din partea sa și a celor doi fii - Eduard și Maximus.

Cei doi au fost căsătoriți de șase ori FOTO Click

Cei doi au fost căsătoriți de șase ori FOTO Click

După ce înmormântarea omului de a afaceri a fost organizată peste noapte, fără prieteni, mai mulți apropiați ai lui Silviu Prigoană au mers sâmbătă dimineață la cimitirul unde este cavoul familiei Prigoană. La reuniune a fost prezentă și fosta sa soție, Adriana Bahmuțeanu, care i-a adus o colivă și o coroană de flori.

„Îmi tremură mâinile, sunt foarte, foarte afectată emoţional, sunt mâhnită, sunt dezamăgită, oripilată şi şocată de ceea ce s-a întâmplat. Îmi pare rău în primul rând pentru că iată, băieţii mei sunt nevoiţi să treacă prin tot acest calvar inutil”, le-a spus Adriana Bahmuțeanu jurnaliștilor prezenți, potrivit Cancan.ro .

Fosta moderatoare TV a vorbit și despre modul în care a fost organizată înmormântarea lui Silviu Prigoană, fără public. „Foarte mulţi oameni de afaceri care şi-au exprimat regretul pentru că înmormântarea s-a produs aşa. Era firesc şi putea fi organizată decent”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.

Amendată de polițiști

Fosta moderatoare TV a fost amendată și escortată la ieșirea din cimitir de un echipaj de poliție, alături de echipa unei televiziuni, după ce au filmat în interiorul cimitirului.

„Lăsați-mă cinci minute să-mi plâng copilul, că am și copilul îngropat aici. Nu țipați la mine! Ați țipat la mine, vă fac reclamație că ați fost violent. E totuși un moment de comemorare, nu filmez oamenii din jur, doar pe mine”, le-a spus Adriana Bahmuțeanu polițiștilor, potrivit DCNews.ro .

Fosta soție a omului de afaceri a încercat să își ia copiii acasă, însă s-a confruntat cu un refuz, acuzând că fii săi sunt învățați de frații lor mai mari, copiii lui Silviu Prigoană dintr-o căsătorie anterioară să rămână în casă și nu sunt lăsați să vorbească cu ea.

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană au ținut mulți ani prima pagină a ziarelor, fiind căsătoriți de șase ori în timpul relației.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei

2 „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie” / Umilința la care Mihaela Rădulescu a fost supusă de familia lui Felix Baumgartner. Vedeta și-a făcut…

3 „Nimic nu ne împiedică să facem asta” / Erdogan amenință Israelul cu războiul

4 „A mutat toată discuția către interesele lui Netanyahu"

5 Attila Balasz din Harghita, devenit unul dintre cei bogați unguri în regimul Orban, își cere scuze pentru scrisoarea în care și-a îndemnat miile de an…