AEP: 117 cetăţeni români, potenţiali candidaţi la alegerile locale din Italia, Spania şi Marea Britanie

Un număr de 117 cetăţeni români - dintre care 114 rezidenţi în Italia, doi în Spania şi unul în Marea Britanie - au solicitat şi au primit adeverinţele necesare pentru a-şi putea înscrie candidatura la alegerile locale din aceste ţări, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, adeverinţele eliberate de AEP atestă faptul că, potrivit evidenţelor autorităţilor române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor electorale şi nici nu se află sub incidenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fi fost condamnaţi la pierderea drepturilor electorale.

Din cei 117 potenţiali candidaţi români la alegerile locale din cele trei ţări menţionate, 84 sunt femei (72%) şi 33 sunt bărbaţi (28%), media de vârstă a acestora fiind de 38 de ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

4 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

5 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie