AEP: 18.983.585 de alegători - înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii iulie

AEP: 18.983.585 de alegători - înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii iulie

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 iulie este de 18.983.585, cu 1.613 mai mulţi faţă de ultima informare din luna iunie, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Potrivit unui comunicat al AEP transmis marţi AGERPRES, la data de 30 iunie figurau în Registrul electoral 18.981.972 alegători români.

"Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importurilor de date de la Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP) şi de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD)", precizează sursa citată.

AEP menţionează că, în luna iulie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral radierea a 23.150 de persoane ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, precum şi a 165 de persoane ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

De asemenea, 139 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioada este de 20.614, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Conform datelor din 9 iulie de la Direcţia Generală de Paşapoarte, 688 de alegători noi au intrat în evidenţe, iar un număr de 129 de alegători nu mai figurează în Registrul electoral, ca urmare a decesului sau pierderii cetăţeniei.

De asemenea, potrivit datelor de la DEPABD, au apărut 3.616 alegători noi, care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 iulie.

AEP mai precizează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.251.611 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 731.974 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…