Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș/Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier județean PSD
Un proiect european în valoare de peste 26 de milioane de lei, menit să ajute copiii proveniți din medii defavorizate, a ajuns în centrul unui scandal de nepotism și incompatibilitate în județul Timiș. În timp ce fiica șefei Inspectoratului Școlar Județean a obținut un post remunerat de expert chiar la partenerul principal al instituției conduse de mama sa, deciziile administrative au fost votate chiar de către părintele candidatei, iar cabinetul de avocatură al prefectului responsabil cu verificarea legalității a încasat contracte de consultanță din aceeași axă de finanțare.
Gestionarea fondurilor comunitare la nivelul județului Timiș ridică semne majore de întrebare, după ce un avertizor de integritate din învățământ a sesizat o serie de anomalii într-un program cu finanțare europeană evaluat la 26,08 milioane de lei. Este vorba despre proiectul „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii” (cod SMIS 336774), derulat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027 și programat să funcționeze până în 2029.
Inițiativa este condusă de Consiliul Județean Timiș, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) – structură din subordinea inspectoratului – alături de primăriile comunelor Săcălaz și Moșnița Nouă. Rețeaua factorilor de decizie din jurul proiectului evidențiază o puternică conexiune politică și familială: administrația județeană este condusă de Alfred Simonis (PSD), vicepreședintele desemnat să reprezinte instituția în proiect este Alexandru Iovescu (PSD), ISJ Timiș este condus de Aura Danielescu (consilier județean PSD), iar primăria Moșnița Nouă este condusă de Gerald Simonis (independent, fratele președintelui CJ), parteneriatul completându-se cu edilul PSD din Săcălaz, Adrian Boboi.
Un post part-time dedicat, cu o singură candidatură
Pentru a pune în mișcare mecanismul proiectului, Consiliul Județean Timiș a decis în octombrie 2025 să extindă echipa de implementare, invocând volumul mare de lucru și creând poziții suplimentare pentru o durată de 40 de luni. Una dintre aceste funcții a fost cea de inspector de specialitate gradul II – expert axat pe identificarea, monitorizarea și mobilizarea minorilor din grupuri vulnerabile. Rolul presupunea doar 4 ore de muncă pe zi, retribuite cu un tarif brut orar de 83,24 lei, ceea ce înseamnă peste 6.600 de lei brut lunar.
La concursul demarat la finalul anului 2025 a participat o singură candidată : Alexandra Danielescu, în vârstă de 32 de ani. Aceasta este fiica Aurei Danielescu și, totodată, nepoata prin alianță a liderului social-democrat Sorin Grindeanu, a cărui soție este sora șefei ISJ. Concursul s-a încheiat chiar pe 24 decembrie 2025. După ce la proba scrisă obținuse 79,83 de puncte, candidata a primit la interviu 96 de puncte din 100 posibile , promovând cu o medie finală de 87,91 de puncte.
Deși postul a fost creat în cadrul Consiliului Județean, atribuțiile au adus-o pe Alexandra Danielescu în contact direct cu unitățile școlare din județ, structuri subordonate direct mamei sale. De pe adresa de e-mail oficială furnizată de CJ, ea a trimis adrese către directori de școli cerând date despre publicul-țintă al proiectului.
Alexandra Danielescu respinge orice suspiciune legată de o eventuală favorizare:
„Am un copil mic și, după ce am terminat concediul de maternitate, m-am angajat. Am îndeplinit toate condițiile cerute, inclusiv experiența de doi ani în proiecte europene. Dacă mama mea are poziția actuală, asta nu înseamnă că eu nu mai pot să lucrez nicăieri din cauza asta. De două săptămâni sunt terorizată de această situație a angajării mele”, a explicat aceasta.
La rândul său, Alfred Simonis a catalogat procedura drept una legală și transparentă, menționând că numărul mic de înscrieri ar fi fost cauzat de remunerație: „Nu putea exista nicio implicare, având în vedere că a fost organizat un concurs, transparent, anunțat public, la care s-a prezentat doar doamna Danielescu. Probabil că unul din motive este indemnizație scăzută, în valoare de 3800 Ron pe lună.”
(…) s-a realizat la data de 06.03.2026 de Consiliul Județean Timiș, în urma unei proceduri publice de recrutare și selecție organizate de acesta și validate de Organismul Intermediar și de Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare, procedură la care nu am participat în nicio calitate, nu am emis, avizat sau semnat niciun act privind selecția, angajarea, norma de lucru, activitatea, evaluarea, salarizarea sau orice alt drept al acesteia, respectiv nominalizarea în echipa de implementare, semnarea contractului individual de muncă, aprobarea rapoartelor de activitate, a fișelor de pontaj ori a statelor de plată sau efectuarea plății salariului, toate acestea fiind acte care intră în competența exclusivă a structurii executive a consiliului județean, iar nu a inspectoratului, după cum, în calitate de consilier județean, nu am participat la adoptarea niciunei hotărâri care să fi avut ca obiect vreunul dintre aceste aspecte cu privire la fiica mea.
— Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș
Alexandra Danielescu deține și funcția de consilier local PSD în Mașloc din 2024. În 2025, un articol din Libertatea relata acuzațiile primarului PNL din localitate la adresa mamei sale, susținând că disputele juridice deschise de șefa ISJ ar fi pornit după refuzul de a o numi pe fiică viceprimar.
Aura Danielescu a mai condus ISJ Timiș între 2014 și 2020, când a fost revocată din funcție de ministrul Monica Anisie, decizie pe care a contestat-o vehement, amenințând atunci chiar cu un proces la Curtea Europeană . În primăvara lui 2022, a revenit la șefia învățământului județean cu susținerea PSD, context în care Sorin Grindeanu admitea că legătura de rudenie reprezintă o vulnerabilitate de imagine:
Nu sunt ipocrit, ştiam că PSD va avea funcţia de şef al ISJ, dar nu am participat la negocieri. M-a informat preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis de acest lucru şi mi-a spus că va fi susţinută Aura Danielescu. Nu îmi convine, sunt chestiuni legate de faptul că e cumnata mea. Decizia lui Alfred Simonis şi a organizaţiei a fost asta, dar mie nu îmi convine această chestiune, e clar ca e un minus şi o piatră de picior la adresa mea. Indiferent cât e de bun sau de rău mandatul, o să se spună acest lucru. Bineînţeles că i-am transmis şi ei (Aurei Danielescu – n.r.) acest lucru. Nu pot să spun că fiind cumnata-mea, nu are voie să ocupe această funcţie.
— Sorin Grindeanu, președinte PSD
Întrebat recent despre situația din prezent a proiectului CJ Timiș, Sorin Grindeanu a refuzat să ofere comentarii.
Votul în plen și dilema nulității actelor administrative
O altă controversă majoră ține de modul în care a fost votat bugetul proiectului. În data de 28 ianuarie 2026, plenul Consiliului Județean a supus la vot o hotărâre privind repartizarea fondurilor pe parteneri. Prin această decizie, CJRAE Timiș – instituție coordonată metodologic de ISJ – a primit 2,39 milioane de lei, forul județean angajându-se să suporte cofinanțarea de 358.570,48 lei (15%) și costurile neeligibile.
Deși conducea instituția direct legată de acest partener, consiliera PSD Aura Danielescu a votat favorabil.
Potrivit avertizorului de integritate, gestul intră sub incidența directă a articolului 228 din Codul Administrativ, care interzice aleșilor locali să voteze acte în care au interese patrimoniale sau instituționale directe, încălcarea atrăgând nulitatea absolută a deciziei. În schimb, cu doar câteva luni înainte, în octombrie 2025, la votul pentru suplimentarea posturilor de experți în proiect, Danielescu alesese să nu voteze, deși se afla în sală.
Avem, așadar, tabloul complet al unei operațiuni administrative toxice: mai întâi creezi posturi suplimentare în proiect și le plătești cu 83 lei/oră, îți angajezi propria fiică pe post de expert prin concurs cu 96 de puncte la interviu, iar ulterior intri în plenul Consiliului Județean și votezi cu propria mână finanțarea și susținerea din bani publici a proiectului din care vă înfruptați în familie. Aceasta nu mai este o simplă scăpare administrativă, ci un caz școală de nulitate juridică și un conflict de interese penal care solicită intervenția de urgență a Prefecturii Județului Timiș, a Agenției Naționale de Integritate (ANI) și a organelor de urmărire penală.
— Avertizor de integritate
În plus, conform portalului CJRAE Timiș , Aura Danielescu figurează chiar ca membră desemnată de CJ în Comisia de Orientare Școlară a centrului pentru care a direcționat fondurile prin votul său.
Inspectoarea generală se apără spunând că hotărârea din ianuarie nu schimba parteneriatul stabilit încă din septembrie 2025 cu Autoritatea de Management și nu viza în mod distinct activitatea ISJ. Pe de altă parte, Ministerul Educației, prin vocea secretarului de stat Sorin Ion, a specificat că verificarea încadrărilor și a conflictelor de interese nu intră în competența sa, ci în atribuțiile structurilor care monitorizează programul PEO, confirmând doar că datele de contact ale școlilor au fost trimise legal către CJ Timiș.
Contractele casei de avocatură a prefectului
Deși actele administrative ale CJ Timiș puteau fi atacate în contencios de Prefectură, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Paul Finta (USR), numit în iunie 2026, nu a contestat hotărârea din ianuarie. Avertizorul acuză o pasivitate determinată de legături financiare: societatea civilă de avocați fondată de prefect (Finta, Pispeczki, Ungureanu SCA) a semnat contracte directe de consultanță chiar cu entitățile beneficiare ale banilor europeni.
Conform SEAP, firma – înscrisă pe portal în februarie 2026 – a parafat:
- Pe 16 iulie 2026, un contract de 267.300 lei cu ISJ Timiș pentru servicii de consultanță în achiziții din fonduri PEO ( presa din Timiș consemnând un alt contract similar de 104.720 lei acordat în 2023 aceleiași case);
- Pe 30 iulie 2026, două contracte cu Primăria Săcălaz (45.000 lei și 35.000 lei) pentru proceduri aferente proiectului european;
- Pe 29 septembrie 2026, un contract de 29.000 lei cu CJRAE Timiș tot pentru achiziții PEO.
Referitor la procedurile de la Săcălaz, managerul de proiect Andrei Zorilă a menționat că achizițiile au respectat legislația, menționând că o publicație a sesizat deja ANI cu privire la contractele prefectului.
Deși în septembrie a atacat o altă decizie a CJ Timiș emisă anterior preluării funcției, prefectul Paul Finta susține că analiza legalității proiectului de 26 de milioane este în desfășurare și arată că aparatul de control este subdimensionat:
„Nu Prefectura verifică atunci când există conflict de interese, ci Agenția Națională de Integritate. Pe partea de legalitate, acest proiect este în curs de verificare. Avem foarte puțini oameni, doar trei, care au de verificat hotărârile a 99 de unități teritorial administrative”, a punctat reprezentantul Guvernului.
Finta respinge orice legătură între inactivitatea instituțională și contractele obținute de biroul său: „Deleg semnătura atunci când apar astfel de situații. Vreau să ieșim din sfera aceasta că prefectul este jupânul instituției. Sunt tânăr și nu vreau să intru în gura lupului, prefer să suflu și-n iaurt. Întrebarea este pusă în mod tendențios. Eu nu mai am putere de decizie, pentru că m-am suspendat și, în mod normal, nu mai am drept la beneficii.”
Citește integral pe g4media.ro
Explorează subiectele:





