Afganistan: Cel puţin 21 de morţi şi 90 de răniţi în explozia unui vehicul capcană

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise şi 90 rănite vineri, în estul Afganistanului, într-un atac cu vehicul capcană pe care autorităţile afgane l-au atribuit talibanilor, relatează AFP.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani i-a acuzat pe talibani că sunt responsabili de acest atac.

Atacul, care a avut loc la o zi după începerea retragerii soldaţilor NATO din Afganistan, s-a produs în capitala provinciei Logar (est).

Aliaţii au decis la jumătatea lunii aprilie să înceapă retragerea contingentelor până la 1 mai. Talibanii au intensificat atacurile mortale împotriva poliţiei şi a soldaţilor afgani de la anunţarea încheierii misiunii NATO. AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE