AFIR: Finanţare nerambursabilă de 434 milioane de euro pentru 11.325 de tineri fermieri

AFIR: Finanţare nerambursabilă de 434 milioane de euro pentru 11.325 de tineri fermieri

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a acordat până în prezent finanţare nerambursabilă în valoare totală de 434 milioane de euro, pentru susţinerea financiară a 11.325 de tineri fermieri care au optat pentru instalarea ca şefi de exploataţie, a anunţat, vineri, AFIR.

Finanţarea a fost acordată prin submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

"Tinerii fermieri care au fost selectaţi pentru finanţare (în funcţie de criteriile de selecţie şi de condiţiile de eligibilitate menţionate public în Ghidul solicitantului) şi-au pus în aplicare Planurile de Afaceri. Interesul foarte mare pentru acest tip de investiţii, precum şi nevoia de finanţare pentru zona de investiţii, au făcut ca solicitarea de fonduri să depăşească alocarea. Astfel, faţă de alocarea disponibilă de 476 de milioane de euro, solicitarea de fonduri din partea tinerilor fermieri a fost, până în prezent, de 591 milioane de euro", se arată în comunicatul AFIR transmis AGERPRES.

Printre tinerii fermieri care au primit finanţare pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole, se numără şi Moldovan Andrei Ionuţ din Sânnicolau Roman, judeţul Bihor, un tânăr de 24 de ani, care în septembrie 2015 a depus la AFIR cererea de finanţare pe măsura privind instalarea tânărului fermier solicitând sprijin pentru ferma proprie.

Obiectul de activitate al fermei este cultura legumelor în câmp şi în spaţii protejate, iar obiectivul proiectului a fost în principal extinderea suprafeţelor, atât de teren, cât şi de spaţii protejate. Valoarea proiectului, 50.000 euro, a fost în totalitate finanţată prin submăsura 6.1 din PNDR 2020, iar contractul a fost semnat în luna martie 2016 şi finalizat în noiembrie 2018. Exploataţia înfiinţată în 2015 avea o suprafaţă de 5,55 ha, teren arabil, din care 0,22 ha teren sub solarii. Ferma provine din comasarea a două exploataţii, în urma încheierii de contracte de arendare pe o perioadă de 11 ani.

Potrivit sursei citate, până la momentul depunerii proiectului, solicitantul nu deţinuse nicio exploataţie agricolă.

AFIR va deschide în curând o nouă sesiune de primire de proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă prin submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri, care va avea, pentru prima dată, o alocare separată dedicată diasporei.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, declara pe 2 iulie, într-o conferinţă de presă, că măsura privind sprijinul acordat tinerilor fermieri prin PNDR 2020 va fi lansată în 15 iulie, cu o alocare de 43 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro pentru cei care aplică din diaspora.

"Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri, măsură care va fi lansată în 15 iulie, până în 15 octombrie, va avea 43 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro, cum am spus şi altădată, tinerilor fermieri din diaspora. Acolo unde există posibilitatea, vom acorda în concesiune până la 50 de hectare teren", a spus atunci Adrian Oros. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”