Agresorii activistului alergat şi bătut în stil mafiot, reținuți din nou. Victima se teme de o răzbunare

Agresorii activistului alergat şi bătut în stil mafiot, reținuți din nou. Victima se teme de o răzbunare

UPDATE 20:09 După ce sâmbătă seară au fost lăsaţi liberi, agresorii lui Robert Niţu au fost reţinuţi duminică, iar procurorii vor cere luni arestarea preventivă.

Corpul de Control al ministrului de Interne va merge luni în control la IPJ Buzău.

”În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie, în care un buzoian în vârstă de 41 de ani ar fi fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, ca urmare a probatoriului administrat, cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Buzău, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.

***

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, sâmbătă seară, pentru agresarea activistului civic Robert Niţu şi tot aseară au fost puşi în libertate. Bătăuşii sunt din Săpoca şi Cernăteşti şi au vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani. A fost deschis dosar penal pentru lovire şi distrugere, scrie Adevărul .

Victima este Robert Niţu, cunoscut şi ca ”Activistul Buzoian”, cel care se aude pe filmare strigând disperat după ajutorul poliţiştilor, de mai multe ori.
A mers sâmbătă în comuna Săpoca, unde aflase el că se vând ilegal păsări. Activistul a încercat să îi fotografieze pe samsari, pentru a sesiza public neregulile, însă gestul i-a iritat pe cei vizaţi.
Aceştia au încercat să-l blocheze în trafic, cu maşinile puse de-a curmezişul drumului, moment în care au avut loc câteva tamponări. Activistul Buzoian a reuşit să scape iniţial iar pe drum a cerut ajutorul poliţiei, prin apel la 112.
Avtivistul buzoian, Robert Niţu, le-a spus agenţilor trimişi în misiune de la secţia Beceni că abia scăpase de o agresiune cum numai în filmele cu mafioţi mai văzuse. A fost întâmpinat de un echipaj dintr-o comună vecină, ajuns la faţa locului pentru a-i oferi protecţie. Agresiunea a continuat însă de faţă cu poliţiştii.
”Imediat după sesizare, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru verificarea aspectelor semnalate. Totodată, pentru aplanarea şi preîntâmpinarea escaladării conflictului, au fost dirijate la locaţie mai multe echipaje de poliţie aflate pe raza secţiei şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiune Specială din cadrul IPJ Buzău. Din primele verificări a reieşit că în urma unui conflict spontan, apelantul de 41 de ani ar fi fost agresat fizic de trei persoane, totodată i-ar f fost provocate distrugeri la autoturismul personal”, a declarat Cosmin Stanciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.
În timp ce era bătut şi striga în gura mare după ajutor , poliţistul care se afla la câţiva metri de el părea că nu auzea nimic, pentru că stătea de vorbă cu unul dintre agresori. Într-un final, agresorii au fost încătuşaţi de mascaţi în faţa postului de poliţie de la Mărăcineni.
”Poliţiştii au identificat persoanele în cauză, stabilind că este vorba despre trei bărbaţi cu vârste între 27 şi 44 de ani, din localităţile Săpoca şi Cernăteşti. La momentul intervenţiei poliţiştilor, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, iar cercetările sunt continuate”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.
Robert Niţu, cunoscut şi ca Activistul Buzoian, spune că are motive să se teamă acum pentru viaţa sa, mai ales după ce a aflat că aseară cei trei agresori au fost puşi în libertate. Nu este pentru prima oară când Robert Niţu atrage reacţii violente din partea celor pe care îi filmează, fiind acuzat că o face într-o manieră extrem de insistentă.
Se pare că scandalul nu i-a afectat deloc pe cei trei indivizi din Cernăteşti şi Săpoca, agresorii activistului civic. Unul dintre ei a intrat live pe Facebook, duminică dimineaţă, iar atmosfera era una de relaxare, condimentată cu acorduri de manele.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro