Alba: 116 persoane, autoizolate - rezultate negative pentru un bărbat plasat în carantină

Alba: 116 persoane, autoizolate - rezultate negative pentru un bărbat plasat în carantină

Rezultatele probelor analizate de la un bărbat care a călătorit recent într-una din regiunile afectate din Italia, plasat miercuri în carantină după ce a prezentat durere în gât, sunt negative pentru coronavirus, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.

"În cazul unui pacient s-a impus carantinarea în spital, conform procedurii, după ce a călătorit într-o regiune afectată din Italia, însă rezultatele probelor analizate în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babeş' din Timişoara sunt negative", menţionează sursa citată.

DSP Alba informează că la nivelul judeţului nu există niciun caz suspect de infecţie cu Covid-19, însă s-a luat decizia de autoizolare la domiciliu a 116 persoane.

"La nivelul DSP Alba a fost întocmit un tabel cu persoanele izolate la domiciliu, care este actualizat continuu. Acestea nu prezintă simptome respiratorii sau febră şi sunt monitorizate telefonic de către specialiştii în sănătate publică de 2 ori pe zi, în vreme ce echipe mixte DSP Alba/IPJ Alba se asigură că respectă măsurile impuse în scop preventiv, totodată monitorizând persoanele nou intrate in autoizolare", se precizează în comunicat.

Toate persoanele autoizolate la domiciliu primesc procese verbale de luare la cunoştinţă, înştiinţări cu privire la necesitatea izolării, respectiv informaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile care le revin, pe care le semnează şi de care sunt răspunzătoare, în baza prevederilor legale.

De asemenea, DSP Alba a transmis către toate spitalele din judeţ adrese privind obligativitatea asigurării echipamentelor specifice de protecţie pentru întreg personalul medical propriu, cât şi pentru personalul medical care intră în contact cu persoanele autoizolate la domiciliu. S-a solicitat, tuturor spitalelor, limitarea programului de vizită.

În cazul instituţiilor de învăţământ, primăriile trebuie să se asigure că există suficienţi dezinfectanţi şi produse de igienă personală şi că se face o corectă instruire şi informare.

Mai multor instituţii publice le-au fost transmise, de asemenea, adrese cu recomandări şi obligaţiile care le revin, precum şi protocoalele naţionale aplicabile, respectiv legislaţia naţională, în vederea prevenirii şi limitării efectelor unei eventuale epidemii.

DSP Alba a solicitat UAT-urilor, instituţiilor judeţene, precum şi altor entităţi, publice şi private, pe lângă respectarea măsurilor de igienă, să limiteze participarea/organizarea de evenimente publice cu caracter de masă şi, în general, să evite frecventarea locurilor aglomerate.

"Menţionăm că sunt măsuri preventive, iar populaţia nu trebuie să se impacienteze, ci să aplice principiul precauţiei în luarea deciziilor", mai transmite DSP Alba. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”