Albanezul Kamer Qaka a semnat pe cinci ani cu FCSB

Mijlocaşul albanez Kamer Qaka, de la CSM Politehnica Iaşi, a semnat, miercuri, un contract pe o perioadă de cinci ani cu FCSB, a anunţat clubul ''roş-albastru'' pe site-ul său oficial .

Qaka se va alătura lotului în luna iunie şi va purta tricoul cu numărul 92.

"Sunt foarte fericit că am semnat cu cel mai mare club din România. Sper din tot sufletul să am evoluţii bune şi să am parte, alături de noii mei colegi, de bucurii foarte mari şi de cât mai multe trofee. Abia aştept să începem pregătirea şi să joc primul meu meci în tricoul roş-albastru", a declarat internaţionalul albanez.

Kamer Qaka este născut pe 11 aprilie 1995, la Pec. El a emigrat în copilărie, împreună cu familia, în Norvegia şi a început fotbalul la Academia clubului Valerenga Oslo. În 2013 a fost transferat de Raufoss IL, la care a rămas până în februarie 2014, când a ajuns la Honefoss. Au urmat Sarpsborg 08 şi Kristiansund BK, pentru ca în iulie 2017 să vină gratis la CSM Politehnica Iaşi. În Copou, Qaka a evoluat în 30 de partide oficiale în Liga 1 şi în Cupa României, oferind două pase de gol.

A debutat în naţionala Albaniei în 2017, având până în prezent două meciuri internaţionale.

Pe 7 mai, când Poli Iaşi învingea în play-off pe FCSB cu 1-0, în Copou, Qaka era eliminat în minutul 74, pentru al doilea cartonaş galben.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: Kamer Qaka / Facebook


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă