Albania respinge propunerea de a găzdui centre de primire a migranţilor care se îndreaptă spre UE

Albania a respins propunerea de a putea găzdui centre de primire a migranţilor care se îndreaptă către ţări membre ale Uniunii Europene, transmite miercuri dpa.

''Albania nu ar accepta niciodată astfel de tabere de refugiaţi chiar dacă în schimb i s-ar oferi statutul de membră a Uniunii Europene'', a declarat premierul albanez Edi Rama, într-un interviu apărut miercuri în cotidianul german Bild.

Rama a subliniat că Albania a dorit întotdeauna să contribuie la soluţionarea problemelor paneuropene, dar a precizat că a face din ţara sa un fel de 'dig' în calea migranţilor care vor să ajungă în UE reprezintă o 'soluţie periculoasă'.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, au sugerat ca ţările balcanice să găzduiască centre de primire a solicitanţilor de azil.

De asemenea, premierul italian Giuseppe Conte a prezentat un plan în 10 puncte ce reia mai multe idei propuse de precedentele guverne de la Roma, precum împărţirea de către statele membre a responsabilităţii în cazul migranţilor salvaţi pe mare şi crearea unor centre în nordul Africii unde să fie procesate cererile de azil ale acestor persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești