Alegeri în Republica Moldova/ Amnesty International: Retorica otrăvitoare a lui Igor Dodon nu trebuie să devină politică de stat

Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Președintele ales al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, trebuie să renunțe la "retorica otrăvitoare" din campania electorală și să se angajeze să respecte obligațiile țării privind drepturile omului, a transmis luni, într-un comunicat, organizația Amnesty International Moldova.

"Președintele ales a provocat o consternare gravă privind mai multe probleme, pe durata campaniei electorale, provocând îngrijorări serioase privind angajamentele Republicii Moldova de respectare a drepturilor omului. În acest moment, el trebuie să renunțe la acele afirmații și să se angajeze să respecte obligațiile Republicii Moldova, interne și externe, privind drepturile omului", atrage atenția Amnesty, ca reacție la alegerea socialistului Igor Dodon în funcția de președinte al țării.

"Pe durata campaniei electorale, cetățenii Republicii Moldova au fost martorii unei retorici deranjante, pe alocuri otrăvitoare. Această retorică nu poate și nici nu trebuie să devină politică guvernamentală. Comentariile sexiste, xenofobe și alte discursuri de ură nu-și au locul la cârma țării", mai precizează organizația de apărare a drepturilor omului.

Amnesty atrage de asemenea atenția că președintele ales "trebuie să se angajeze, public, să susțină și să promoveze drepturile omului, pentru fiecare, fără nicio discriminare".

"De la procese inechitabile și până la intimidare, violare a vieții private, aplicare a tratamentelor inumane și degradante, incitare la ură, pe diferite criterii, corupție — am fost martorii unor acțiuni dezastruoase în domeniul drepturilor omului din partea celor pe care i-am ales să ne reprezinte și care și-au bătut joc de obligațiile Republicii Moldova în domeniul drepturilor omului", se mai arată în comunicat.

Amnesty subliniază că noul președinte al Republicii Moldova "trebuie să țină minte aceste lecții".

Socialistul prorus Igor Dodon a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică din Republica Moldova, cu 52,27% din voturi, învingând-o pe contracandidata proeuropeană Maia Sandu, votată de peste 47,73% dintre cei prezenți la urne, după procesarea a 99,9% din procesele verbale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …