AlegeriLocale2020 / Constanţa: PNL a câştigat alegerile pentru primar în 10 oraşe (numărătoare paralelă)

Partidul Naţional Liberal se declară câştigătorul alegerilor pentru funcţia de primar, după efectuarea numărătorii şi centralizării paralele la 98% dintre secţiile de votare, în 10 dintre cele 11 oraşe din judeţul Constanţa, inclusiv în cele trei municipii, potrivit lui Alexandru Timofte, reprezentantul partidului în Biroul Electoral Judeţean Constanţa.

Potrivit sursei citate, în urma alegerilor locale de duminică, liberalii şi-au adjudecat funcţia de primar în municipiile Constanţa, Medgidia şi Mangalia precum şi în oraşele Cernavodă, Eforie, Hârşova, Murfatlar, Negru Vodă, Ovidiu şi Techirghiol, doar funcţia de edil şef al oraşului Năvodari fiind recâştigată de primarul în exerciţiu, membru al PSD. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT