AlegeriLocale2020/ Nicuşor Dan: Am câştigat, foarte probabil, majoritatea în CGMB şi în consiliile de sector

Nicuşor Dan, cel care potrivit exit-poll-urilor a câştigat funcţia de primar general al Capitalei, a declarat duminică seara că este "foarte probabil" ca reprezentanţii USR PLUS şi PNL să deţină majorităţi în viitorul Consiliu General şi în consiliile locale de sector.

 



"Am câştigat împreună Primăria Generală, am câştigat împreună trei sau patru primării de sector, am câştigat împreună majoritatea, foarte probabil, în cele şapte consilii - Consiliul General şi consiliile locale ale sectoarelor. Începând de mâine ne apucăm de muncă şi (...), când vom fi învestiţi oficial, vom schimba faţa Bucureştiului. Bucureştiul are un potenţial extraordinar, oameni care sunt competitivi în foarte multe domenii. Există o discrepanţă uriaşă între ceea ce fac bucureştenii în mediul privat şi ce a reuşit să facă administraţia publică pentru ei. Din momentul acesta trebuie să lucrăm împreună, să canalizăm energiile pentru ca Bucureştiul să redevină acolo unde îi este locul", a spus Nicuşor Dan, prezent la sediul USR PLUS.

El a arătat că pentru USR PLUS şi pentru PNL a reprezentat "un sacrificiu" să susţină un candidat independent, dar acesta a fost un gest de responsabilitate.

"Am venit să mulţumesc colegilor de la USR PLUS pentru parteneriat şi pentru susţinerea în această campanie. Vreau să îi asigur pe bucureşteni că acest parteneriat, aşa cum a fost promis, o să dureze patru ani. Vreau să aduc aminte - şi pentru USR PLUS, şi pentru PNL - a fost un sacrificiu în momentul în care au susţinut un candidat independent, însă a fost un gest de mare responsabilitate. A fost un gest de răspuns de la bucureştenii care erau exasperaţi de administraţia PSD din Bucureşti şi care au solicitat insistent, în contextul alegerilor locale într-un singur tur, partidelor de opoziţie din Bucureşti să ajungă la o înţelegere pentru candidaţi unici la Primăria Generală şi primăriile de sector. Lucrul acesta s-a întâmplat, trebuie să îi felicităm pe artizanii acestui parteneriat", a precizat Nicuşor Dan.

Alături de el s-au aflat copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, precum şi copreşedinţii USR PLUS Bucureşti, Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde, candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a obţinut, duminică, 47,2% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil Gabriela Firea, candidatul PSD, a fost creditată cu 39%. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…