AlegeriLocale2020/Botoşani: Cel mai tânăr candidat la funcţia de primar are 24 de ani, iar cel mai în vârstă 75

Cel mai tânăr candidat la o funcţie de primar la alegerile din 27 septembrie are 24 de ani, iar cel mai în vârstă are 75 de ani, potrivit datelor centralizate de birourile electorale de circumscripţie din cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Botoşani.

Cel mai tânăr dintre competitorii electorali se numeşte Alexandru Cătălin Iosub, are 24 de ani şi este candidat la Primăria comunei Viişoara din partea Partidului Mişcarea Populară.

Alţi doi candidaţi înscrişi la alegerile din această lună au vârsta de 25 de ani. Unul dintre ei, Alexandru Viorel Dulgheru, candidează la Primăria municipiului Botoşani din partea Partidului România Mare, iar cel de-al doilea, Teofil Vreme, participă la alegerile pentru funcţia de primar al comunei Viişoara din partea Partidului Mişcarea Populară.

La polul opus, cel mai în vârstă dintre candidaţii înscrişi în cursa electorală are 75 de ani. El se numeşte Constantin Ţăruş şi candidează din partea Alianţei Împreună pentru Botoşani Partidul Verde - PNŢCD.

Al doilea cel mai în vârstă candidat este Stelian Vrabie, are 73 de ani şi şi-a depus candidatura pentru Primăria Unţeni din partea Partidului Pro România. AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

3 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

4 Traseul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați: cum s-a desprins din grupul de atac și ce încărcătură explozivă avea

5 „Fiecare vehicul rus este o țintă” / Ucraina spune că a „tăiat” coridorul strategic dintre Crimeea și Donbas