AlegeriLocale2020/Braşov: Liderii PNL îndeamnă cetăţenii să iasă la vot, pentru că riscul de infectare este acelaşi la supermarket

AlegeriLocale2020/Braşov: Liderii PNL îndeamnă cetăţenii să iasă la vot, pentru că riscul de infectare este acelaşi la supermarket

Candidaţii PNL la funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi la cea de primar al municipiului reşedinţă, George Scripcaru, au lansat, vineri, într-o conferinţă de presă, un apel către populaţia judeţului să se prezinte, duminică, la urne, ei susţinând că prezenţa în secţiile de votare nu implică riscuri mai mari decât mersul la supermarket sau piaţă.

"Am toată convingerea că vom avea o prezenţă foarte bună la vot şi fac un apel tuturor să-şi exercite acest drept, pentru că, până la urmă, toţi ajungem, în fiecare zi, în zone aglomerate", a afirmat Veştea.

Cei doi au susţinut vineri, într-o conferinţă de presă, că au ales să facă un alt fel de campanie electorală decât mulţi dintre contracandidaţi, faţă în faţă cu oamenii, prezentându-şi proiectele, nereacţionând la critici, subliniind că au adus fonduri importante, europene şi guvernamentale în judeţul şi municipiul Braşov.

"A fost o campanie electorală atipică, adaptată la condiţiile pe care le parcurgem azi, pentru unii a fost mai simplu să stea pe Facebook şi să vorbească, pentru alţii, cum sunt eu, a fost puţin mai complicată, cu riscuri. Am ales această variantă pentru a sta de vorbă cu oamenii şi a le afla problemele, dar şi pentru a le prezenta proiectele în derulare. (...) Cel mai important este să te întâlneşti cu oamenii, chiar dacă ţi se spun şi lucruri neplăcute. Important este să ai contact cu realitatea", a declarat George Scripcaru.

Acesta a subliniat că "a adus bani în Braşov" în mandatul său, "numai din fonduri europene, 525 de milioane de euro, cărora li se adaugă fonduri guvernamentale de peste 200 de milioane de euro".

La rândul său, liderul PNL Braşov, Adrian Veştea, preşedinte al CJ Braşov, a punctat că filiala are cel puţin obligaţia de a păstra, în urma alegerilor de duminică, cele 36 de primării din judeţ, câştigate în 2016.

"Vreau să vă asigur că am dus o campanie în care nu am atacat pe nimeni, am prezentat proiectele. (...) Ştiu că am creat foarte multe nemulţumiri, dar sunt rodul a patru ani de muncă. Am încercat să le prezint în aşa fel încât toţi cetăţenii să afle indiferent unde se află, în orice colţ al judeţului", a afirmat Adrian Veştea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro