AlegeriLocale2020/Vrancea: Misăilă (PSD) câştigă Primăria Focşani, devansându-l pe ministrul Ion Ştefan (PNL) - numărătoare paralelă

Social-democratul Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat pentru primăria municipiului Focşani după ce l-a devansat cu peste 1.900 de voturi pe principalul contracandidat, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, după numărarea voturilor în 50 de secţii dintre cele 58.

Potrivit primarului Cristi Valentin Misăilă, diferenţa de scor dintre cei doi candidaţi nu mai poate fi modificată de rezultatele din celelalte secţii de votare.

"Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor pentru faptul că mi-au oferit posibilitatea de a continua proiectele pentru Focşani şi nu în ultimul rând pentru încrederea acordată. E o mare onoare, dar în acelaşi timp o mare provocare de a nu le dezamăgi încrederea acordată şi îmi doresc din tot sufletul ca în acest mandat să demonstrăm că Focşaniul, un minunat oraş istoric, este cu adevărat casa noastră", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cristi Valentin Misăilă.

Este pentru a doua oară când Ion Ştefan pierde în faţa lui Cristi Valentin Misăilă la Primăria Focşani, după ce în 2016 a fost votat de 10.607 alegători, respectiv 36,20% din voturile exprimate, iar Cristi Valentin Misăilă şi-a adjudecat cu 1.168 de voturi în plus, respectiv 40,19% din electoratul focşănean. AGERPRES

Sursa foto:  Cristi Valentin Misăilă /Facebook


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte