AlegeriSUA Site-ul de campanie al preşedintelui Trump a fost piratat

Site-ul de campanie al preşedintelui SUA, Donald Trump, candidat la alegerile din 3 noiembrie, a fost piratat pentru scurt timp marţi, cu o săptămână înainte de scrutin, relatează AFP.

''Acest site a fost piratat'', a indicat un mesaj postat câteva minute pe o pagină donaldjtrump.com . ''Lumea este sătulă de informaţiile false pe care preşedintele le răspândeşte în fiecare zi'', se arată în mesaj.

Autorii piratării au susţinut că au informaţii confidenţiale despre Donald Trump şi guvernul acestuia şi au cerut plata cu criptomonedă pentru a dezvălui conţinutul.

Un purtător de cuvânt al campaniei Trump 2020, Tim Murtaugh, a confirmat piratarea într-un comunicat şi a indicat că poliţia efectuează investigaţii pentru a afla sursa. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT