ALERTĂ Cazul Sorina. Fata de 8 ani din Baia de Aramă a ieșit din țară împreună cu părinții adoptivi

Sorina Săcărin, copila de 8 ani care a fost înfiată de un cuplu de români din Statele Unite, a părăsit țara împreună cu părinții adoptivi, pe la aeroportul Otopeni, duminică dimineață, relatează Digi24.

Magistraţii Judecătoriei Slatina au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi, adoptată de soţii Săcărin.

Judecătoria Slatina este a cincea instanță care a fost chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă, pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.

Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.

Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să respingă cererea Procurorului General de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dublă cetăţenie română şi americană, care au adoptat-o.

Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASPC Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.




populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani

5 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan