Alertă de securitate în mai multe oraşe germane, la obiective turce

Serviciile de securitate germane sunt în stare de alertă, urmărind orice indiciu de violenţă împotriva unor obiective turce din Berlin, Stuttgart şi din alte oraşe, a anunţat luni ministerul de interne, printr-o purtătoare de cuvânt citată de Reuters.

Mai multe moschei turceşti din Germania au fost incendiate la sfârşitul săptămânii trecute. La moscheea Koca Sinan din Berlin, intervenţia pompierilor a durat mai mult de oră şi jumătate. Poliţia consideră că incidentele ar putea fi legate de manifestaţiile recente a sute de persoane împotriva intervenţiei armate a Turciei în regiunea Afrin din Siria. Obiectivul declarat al forţelor armate turce este îndepărtarea de la frontieră a ameninţări reprezentate de miliţiile kurde YPY, reaminteşte Reuters.

Evenimentele "îi pot incita pe kurzii care trăiesc aici, în Germania", a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului de interne. Ea a remarcat extinderea în Germania a conflictelor între turci şi kurzi, aceştia din urmă fiind numeroşi în rândul populaţiei care are legături cu Turcia. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Îmi vine să-mi cer vechiul buletin înapoi” / Promisiunea buletinului electronic se lovește de birocrația din instituții

2 David Popovici este lider absolut de audiență la Europenele de la Paris și cel mai mediatizat înotător din lume

3 Chivu a luat totul cu Inter, dar Fabregas e antrenorul anului în Italia

4 Nicușor Dan testează un premier surpriză: negocieri secrete cu partidele

5 De citit... / Nicușor Dan, Dumnezeu și legea