ALERTĂ Eșecul legii salarizării amplifică riscurile fiscale și scade credibilitatea României, avertizează Moody's
Eșecul coaliției de guvernare de a aproba la timp noua lege a salarizării în sectorul public nu aduce doar pierderea unor fonduri europene esențiale. Agenția de rating Moody’s avertizează că acest blocaj ridică semne de întrebare serioase asupra capacității României de a-și gestiona cheltuielile pe termen lung, aspect ce ar putea duce la majorarea costurilor de împrumut ale statului și la o scădere a încrederii investitorilor.
Reforma salarizării era o condiție esențială impusă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu un termen limită pentru adoptare fixat la sfârșitul lunii august. Deoarece partidele din coaliție nu au reușit să ajungă la un acord, președintele Klaus Iohannis a anunțat oficial că România și-a asumat pierderea sumei de 770 de milioane de euro, aferente acestui jalon.
Într-un comentariu publicat de agenția de rating și citat de Profit.ro , Moody’s subliniază că nerespectarea termenului are implicații negative semnificative pentru profilul de credit al țării.
Banii pierduți nu mai pot fi recuperați
România va renunța la o sumă de până la 770 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 0,2% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2025. Cu toate acestea, Moody’s precizează că valoarea efectivă a fondurilor pierdute ar putea fi mai mică, în funcție de gradul de îndeplinire al celorlalte jaloane și ținte asumate prin PNRR.
Chiar dacă legislația va fi adoptată ulterior, până la finele anului curent, fondurile aferente acestui jalon ratat nu vor mai putea fi solicitate. Mai mult, agenția consideră că șansele ca reforma să fie implementată și aplicată efectiv până în 2026 au scăzut considerabil, deoarece presiunea exercitată de termenele și finanțarea europeană prin PNRR nu mai există.
Semnal negativ pentru ratingul României
Din perspectiva Moody’s, semnalul politic transmis de acest blocaj este mult mai important pentru ratingul de țară al României decât pierderea financiară directă.
În opinia noastră, eșecul adoptării legii salarizării în sectorul public este un semnal că un consens politic în favoarea implementării și menținerii unui efort fiscal amplu, care controlează structural creșterea cheltuielilor, ar putea să nu mai existe, în pofida reducerii foarte substanțiale a deficitului pe care ne așteptăm să o vedem în acest an. Moody's
Agenția estimează o scădere a deficitului bugetar la 5,8% din PIB în 2026, o reducere de peste două puncte procentuale într-un singur an. Această performanță ar urma să fie atinsă prin măsuri de limitare a cheltuielilor și menținerea veniturilor, chiar și în condiții economice dificile. Însă, rămâne deschisă întrebarea dacă această consolidare fiscală va putea fi susținută și după 2027, într-un context politic marcat de fragmentare.
Salariile din sectorul public constituie peste 20% din totalul cheltuielilor statului. În lipsa unei reforme clare, Moody’s avertizează că probabilitatea de a menține aceste costuri sub control începând cu anul viitor este în scădere. Blocajul politic ar putea de asemenea influența negativ costurile de finanțare ale României, care sunt sensibile la evoluțiile fiscale și politice. Agenția estimează că dobânzile plătite de stat vor ajunge la 3,3% din PIB în 2028, în creștere față de 2,8% în 2025.
Reacția Ministrului Finanțelor: O problemă de credibilitate
Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, a declarat că avertismentul Moody’s confirmă faptul că eșecul reformei salarizării pune în discuție credibilitatea României în fața investitorilor.
„Blocajul privind noua lege a salarizării nu este doar o problemă legată de un jalon PNRR. Este o problemă de credibilitate pentru România”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook .
Nazare a subliniat că Moody’s corelează direct riscurile generate de întârzierea reformei cu bugetul pentru 2027 și cu costurile la care România se împrumută. „Este exact motivul pentru care am insistat în ultimele săptămâni că o lege a salarizării publice echitabilă trebuie să fie și sustenabilă”, a adăugat el.
Potrivit ministrului, România are datoria de a finaliza reforma până la sfârșitul anului, evitând însă crearea de cheltuieli pe care bugetul nu le va putea susține în anii următori. Nazare a menționat că, după doi ani în care cheltuielile de personal au crescut cu 20,3%, respectiv 17,1%, în ultimele 12 luni acestea au înregistrat o scădere nominală de 4,7%, adică aproximativ opt miliarde de lei.
„O reformă care creează obligații pe care bugetul nu le poate susține în anii următori riscă să anuleze o parte din progresul obținut în ultimul an”, a avertizat ministrul.
Urmează evaluarea S&P
Recent, România și-a menținut ratingul Moody’s la nivelul Baa3, cea mai joasă treaptă din categoria recomandată investitorilor, însă perspectiva a rămas negativă.
Următoarea evaluare crucială va fi efectuată de agenția S&P în luna octombrie. Alexandru Nazare a concluzionat că „trebuie să folosim perioada următoare pentru a demonstra că progresul fiscal de până acum este unul durabil și că România rămâne un partener serios.”
Explorează subiectele:
