ALERTĂ Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura, condamnat definitiv la 5 ani închisoare

Ovidiu Puțura, fost secretar de stat în Ministerul Justiției (MJ), a fost condamnat definitiv marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență.

Instanța supremă a menținut sentința dată în septembrie 2016 de Curtea de Apel București, decizia fiind definitivă.

Potrivit DNA, în noiembrie 2014 Ovidiu Puțura i-a promis judecătoarei Corina Iacob de la Tribunalul Bistrița — Secția civilă că, din funcția pe care o va exercita în perioada următoare în MJ, respectiv aceea de secretar de stat sau printr-un funcționar de legătură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

"În schimbul intervenției promise, Puțura i-a solicitat judecătoarei Iacob să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant recurent. În același context, Puțura a remis inculpatei Iacob, prin intermediul soției sale, foloase necuvenite, constând în articole de încălțăminte", spun procurorii.

Conform DNA, în perioada 2013 — 2014, Ovidiu Puțura a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile acestuia din urmă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

2 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția

3 Mircea Rednic critică dur deciziile lui Hagi: „Nu ești antrenor la Farul”

4 Mesaj obscen la adresa ProTV, proiectat la petrecerea anuală a Antenei 1

5 Ambasadoarea SUA în Grecia, anchetată de Congres după scandalul de la București