Alertă în Germania: Un centru comercial din Berlin închis; transportul în comun oprit

Un centru comercial din zona Prenzlauer Berg din Berlin a fost închis de polițiști, în timp ce transportul în comun în zonă a fost blocat, a anunțat publicația Tagesspiegel pe Twitter, informează Reuters.

Sursa foto: www.gpsmycity.com

Motivul alertei nu a fost confirmat încă, scrie Reuters.

Autoritățile germane au dat în urmărire un tunisian de 24 de ani după atacul de luni seara de la Berlin, soldat cu 12 morți și 48 de răniți.

Potrivit AFP, mai multe operațiuni ale poliției sunt în curs de desfășurare joi în Germania.

''Sunt întreprinse evident cercetări și investigații în ansamblul țării'', în cadrul anchetei lansate după atentatul cu un camion, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului antiterorist.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD