ALERTĂ Șoferița care a provocat accidentul soldat cu moartea a două fetițe avea alcoolemia peste limita legală

Șoferița de 56 de ani care a provocat sâmbătă accidentul din cartierul bucureștean Andronache, soldat cu moartea a două fetițe aflate pe trotuar au murit strivite de mașină, avea alcoolemia la limita dintre penal și contravențional, potrivit surselor G4Media.ro. În urma testării, s-a stabilit că avea 0,7 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform surselor.

Ea a fost audiată duminică trei ore de polițiști fără să se ia vreo măsură preventivă în dosarul în care este cercetată pentru ucidere din culpă.

Șoferița a afirmat că era prima dată când conducea o mașină cu cutie automată și a apăsat pe accelerație, în loc să frâneze, potrivit surselor G4Media. Femeia a fost audiată la sediul Brigăzii Rutiere și i-au fost prelevate probe biologice, medicii legiști urmând să stabilească dacă a consumat alcool.

Femeia de 56 ani este cercetată pentru ucidere din culpă. Ea a spus că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...