ALERTĂ UPDATE Focuri de armă în apropierea Parlamentului; cel puțin 12 persoane au fost rănite

Cel puțin 12 persoane au fost rănite miercuri în apropiere de Podul Westminster din Londra, lângă Parlament, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni aflați pe trotuar, relatează Reuters.

Într-un incident separat, un polițist a fost înjunghiat de către un bărbat care a intrat în clădirea Parlamentului, înarmat cu un cuțit. Atacatorul l-a rănit pe polițist, fiind apoi împușcat de un alt om al legii, relatează Reuters și Sky News. Nu este clar, deocamdată, care este starea răniților.

Legislativul și-a suspendat activitatea, iar parlamentarilor li s-a cerut să nu părăsească sediul. În clădire au fost detașați mai mulți polițiști înarmați.

Presa britanică notează că cele două incidente s-au petrecut aproape în același timp. Potrivit unor martori citați de Sky News, e posibil ca atacatorul din Parlament să fie șoferul care a rănit mai multe persoane pe podul Westminster.

Cel puțin 15 ambulanțe s-au deplasat în zona Podului Westminster, pentru a trata și prelua răniții. Între 8 și 10 persoane erau căzute pe trotuar la sosirea echipelor de intervenție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

2 Șeful SPP, anchetat la UNAP / ar fi copiat din cărțile propriilor examinatori

3 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat

4 Cum e poza asta... Dar și filmarea de arhivă cu noua „divă” a AUR...

5 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7