Alexandru-Cătălin Ioniță - împuternicit șase luni director general al DGA

Comisarul șef de poliție Alexandru-Cătălin Ioniță a fost împuternicit, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, să exercite timp de șase luni atribuțiile funcției de director general al Direcției Generale Anticorupție.

Potrivit unui comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES, totodată, comisarul șef Constantin Preoteasa a fost împuternicit în funcția de director general adjunct al DGA.

Alexandru-Cătălin Ioniță are o experiență de peste 18 ani în cadrul MAI, ocupând mai multe funcții de conducere, printre care director adjunct al Direcției de Investigare a Fraudelor din Poliția Română și director al Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

La rândul său, Constantin Preoteasa are o experiență de peste 20 de ani în MAI, timp în care a ocupat diverse funcții de conducere în domeniul combaterii corupției și a criminalității economice, inclusiv cea de șef Serviciu de Combatere a Corupției și a Infracțiunilor comise în sfera Instituțiilor Bugetare.

AGERPRES/(AS — autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

5 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028