Alin Simota, trimis în judecată pentru trafic de influență

Alin Simota, trimis în judecată pentru trafic de influență

Fostul finanțator al clubului Jiul Petroșani Alin Simota, fost consilier județean în Hunedoara din partea PNL, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență.

Alin Simota se află în penitenciar, unde execută o pedeapsă primită într-un alt dosar de conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 28 decembrie 2016, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Gabriela Mazilu, la data faptei director economic al SC CET SA Bacău și Ovidiu Mazilu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Cauza respectivă a fost disjunsă pentru continuarea cercetărilor față de Alin Simota, având în vedere că acesta fugise din țară și era subiectul unei proceduri de extrădare.

În noul dosar constituit, procurorii anticorupție au reținut că, în vara anului 2010, SC CET SA Bacău și SC Electrocentrale Oradea SA urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care Gabriela Mazilu, Ovidiu Mazilu și un om de afaceri (martor în dosar) au încercat să și le adjudece prin intermediul unei societăți controlate de acesta din urmă.

În acest scop, omul de afaceri a luat legătura cu Alin Simota, la data faptei consilier județean din partea PNL, care i-a spus că, prin influența pe care o are pe lângă conducerea centrală a partidului, îi poate asigura omului de afaceri încheierea contractelor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din municipiile Bacău și Oradea erau membri ai aceleiași formațiuni politice.

Pentru a-și exercita influența pretinsă, Alin Simota i-a cerut omului de afaceri suma de 500.000 de lei, bani despre care a afirmat că urmau să fie folosiți de partid, solicitare pe care omul de afaceri le-a adus-o la cunoștință soților Mazilu și cu care aceștia au fost de acord.

Cele trei persoane au fost de acord atât cu remiterea acestei sume cât și cu plata unui avans de 50.000 de euro.

Pentru obținerea banilor solicitați ca avans, folosindu-se de calitatea de director economic al SC CET SA Bacău, Gabriela Mazilu a dispus plata unor datorii pe care această societate le avea către o firmă a omului de afaceri.

Astfel, în luna septembrie 2010, cele trei persoane au remis lui Alin Simota, în patru tranșe, suma totală de 210.000 lei. Deși acesta a afirmat că a efectuat toate demersurile la care s-a angajat, cele trei persoane nu au reușit să încheie contractele de transport de cărbune.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bacău.

În ianuarie 2016, Alin Simota a fugit din țară, după ce Tribunalul Hunedoara a hotărât că trebuie să se întoarcă în detenție, având de executat un rest de pedeapsă de doi ani închisoare într-un dosar de conflict de interese. A fost dat în urmărire internațională, fiind localizat în Dubai.

Ulterior, în iulie 2017, Alin Simota s-a întors singur în țară, fiind reținut pe Aeroportul Otopeni.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...