Ambasada Rusiei la Kabul afirmă că preşedintele afgan a fugit cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani

Ambasada Rusiei la Kabul a afirmat luni că preşedintele afgan Ashraf Ghani a fugit din ţară cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani, dar chiar şi aşa ar fi fost nevoit să renunţe la o parte din bani, relatează Reuters, citând agenţia rusă RIA.

Ghani, despre care nu ştie în prezent unde se află, a anunţat că a părăsit Afganistanul duminică , în contextul în care talibanii intrau în Kabul aproape fără a li se opune rezistenţă. El a afirmat că a dorit să evite vărsarea de sânge.

Rusia a anunţat că va menţine o prezenţă diplomatică la Kabul şi că speră să dezvolte relaţii cu talibanii, chiar dacă susţine că nu se grăbeşte să-i recunoască drept conducători ai ţării şi că le va observa îndeaproape comportamentul.

"În ceea ce priveşte prăbuşirea fostului regim, acesta este caracterizat în mod elocvent de modul în care Ghani a fugit din Afganistan", a declarat Nikita Işcenko, purtător de cuvânt al ambasadei Rusiei la Kabul, citat de RIA.

"Patru maşini erau pline cu bani, aşa că au încercat să pună o parte din bani într-un elicopter, dar nu au încăput cu toţii. O parte din bani au fost lăsaţi pe pistă", a spus el, potrivit sursei citate.

Işcenko a confirmat ulterior pentru Reuters aceste afirmaţii. El a citat "martori" drept sursă a informaţiilor. Reuters notează că nu a putut verifica independent autenticitatea informaţiilor furnizate de diplomatul rus.

Reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru Afganistan, Zamir Kabulov, a declarat anterior că nu se ştie câţi bani a lăsat în urmă guvernul care a fugit din ţară.

"Sper că guvernul care a fugit nu a luat toţi banii din bugetul de stat. Dacă ceva a rămas va fi fundaţia viitorului buget", a declarat Kabulov pentru postul de radio Eho Moskvî.AGERPRES


populare
astăzi

1 Un document care dă fiori...

2 AUDIO Aflăm în premieră că puteam plăti toți mai puțin la curent, dar nu s-a vrut / Bolojan, acuzații grave la adresa Hidroelectrica!

3 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?

4 Foarte interesante amănunte...

5 BREAKING Bombă în PSD! / Rafila s-a opus de la bun început oricărei renegocieri cu Pfizer. Proba este o adresă către premierul Ciucă