Ambasadorul Germaniei la Varșovia, convocat la MAE din Polonia pentru declarații "antipoloneze"

Ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, l-a convocat pe ambasadorul Germaniei la Varșovia din cauza "declarațiilor antipoloneze ale unor politicieni germani", a indicat ministerul într-un comunicat, citat duminică de AFP. "Ministrul Witold Waszczykowski l-a invitat luni pe ambasadorul Republicii Federale Germane, Rolf Nikel, în urma declarațiilor antipoloneze ale unor oameni politici germani", potrivit comunicatului Ministerului polonez de Externe.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Artur Dmochowski, a indicat presei că această întâlnire va avea loc luni dimineață.

Șeful diplomației poloneze dorește să transmită ambasadorului "o poziție în apărarea intereselor și imaginii Poloniei", a indicat acesta postului de televiziune privat TVN24.

Purtătorul de cuvânt a refuzat să precizeze care declarații ale politicienilor germani au iritat Varșovia.

Mai mulți oameni politici din Germania și alte țări din UE și-au exprimat recent rezervele asupra evoluției statului de drept în Polonia după reformele introduse de conservatorii aflați la putere de două luni, în special în domeniul justiției și al presei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 „Vom suferi lucruri pe care nici nu ni le putem imagina”. Avertismentul dur al unui general german pentru Europa

4 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

5 De citit... / Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis