AmCham România face apel la dialog constructiv și consultări cu toți vectorii relevanți pe independența justiției

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) face apel la dialog constructiv și consultări fundamentate cu toți vectorii relevanți, pentru asigurarea echilibrului puterilor în stat, independența justiției, creșterea capacității de bună guvernare și combaterea corupției și abuzului de putere, se arată într-un comunicat al organizației remis, vineri, AGERPRES.

"Camera de Comerț Americană în România își reafirmă susținerea pentru valorile și principiile fundamentale ce trebuie respectate la toate nivelele decizionale și sociale, astfel încât România să își continue traiectoria de progres, bine general și consolidare a democrației și a statului de drept", se arată în document.

În opinia AmCham România, procesul de transformare a României, de consolidare a poziției strategice a țării trebuie așezat pe baze solide.

Astfel, Camera evidențiază echilibrul puterilor în stat, independența justiției, creșterea capacității de bună guvernare și combaterea corupției și abuzului de putere, un stat de drept modern, performant și etic, prin respectarea rolurilor instituționale, transparență, responsabilitate și aplicarea consistentă și echitabilă a legii, materializarea potențialului economic și politic al României ca vector strategic regional de stabilitate, securitate și prosperitate în spațiul euro-atlantic, dublată de oportunități echitabile de bunăstare și dezvoltare pentru fiecare cetățean și generațiile viitoare.

Organizația mai vorbește despre corupție, care rămâne o amenințare gravă și directă la securitatea națională și un obstacol major împotriva dezvoltării României, prin capturarea și irosirea unor resurse critice în detrimentul proiectelor strategice naționale de care România are atâta nevoie pentru a recupera decalaje în domenii cheie pentru societate și economie.

"Este nevoie ca instituțiile statului să acționeze în parametrii constituționali, cu respectarea valorilor democratice, prin consultări publice de substanță și dialog instituțional constructiv și în termeni rezonabili pentru toate părțile implicate, pentru implementarea următoarelor direcții pe care le considerăm prioritare pentru România:
dezbaterea transparentă a pachetului de legi privind justiția, pe baza unor politici moderne și a bunelor practici în domeniu, resetarea structurală și modernizarea mecanismelor instituționale sistemice, prin instituirea unor instrumente eficiente de control și echilibru democratic care să garanteze separația puterilor în stat, asigurarea autonomiei, eticii și integrității în scopul protejării interesului general, asigurarea unei justiții independente și eficiente în limitele cadrului constituțional, ferite de ingerințe partizane, politizare și enclavizare", informează AmCham România.

Alte direcții prioritare menționate sunt modernizarea legilor de organizare și funcționare ale principalelor instituții din aparatul statului de drept, prin instituirea și întărirea unor mecanisme de verificare și instrumente de răspundere, inclusiv control parlamentar și civil real și eficient, delimitarea competențelor legale și operaționale, stabilirea limitelor de acțiune și a garanțiilor respectării statului de drept și drepturilor și libertăților fundamentale, introducerea unor regulamente și standarde de etică și integritate, performanță și control al riscurilor.

"Având în vedere importanța și necesitatea stringentă a reformei în justiție, în scopul întăririi statului de drept pe baze consensuale, facem un apel în egală măsura la dialog constructiv și contribuții fundamentate din partea tuturor vectorilor politici și civici avizați", menționează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

2 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

3 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

4 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

5 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor