Amenzi de peste 4 milioane de lei pentru încălcarea obligaţiilor legale privind casele de marcat

Amenzi de peste 4 milioane de lei pentru încălcarea obligaţiilor legale privind casele de marcat

Inspectorii antifraudă fiscală au verificat în perioada 15 martie - 11 aprilie modul în care 3.339 de firme din toată ţară au respectat prevederile legale referitoare la dotarea şi utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală antifraudă fiscală.

Potrivit sursei citate, au fost identificate abateri şi aplicate 450 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4,12 milioane de lei (amenzi şi confiscări). Valoarea totală a celor 686 amenzi dispuse este de 3,79 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 322.037 lei.

Totodată, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii comerciale în 15 locaţii, astfel: în 12 pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea caselor de marcat, iar în trei locaţii pentru comercializarea de produse accizabile fără timbru fiscal. 87% dintre avertismente au fost aplicate contribuabililor, care la data controlului nu achiziţionaseră noile case de marcat cu jurnal electronic.

"Este important de ştiut că după dispunerea planurilor de remediere nu se vor mai aplica avertismente şi urmează sancţiuni importante: amendă de până la 10.000 lei, confiscarea tuturor încasărilor, chiar dacă au fost înregistrate în case de marcat vechi fără jurnal electronic şi suspendarea activităţii comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic. Acţiunile de monitorizare şi control ale inspectorilor antifraudă vor continua pentru asigurarea respectării obligaţiilor legale privind dotarea şi utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic", se mai spune în comunicat.AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

3 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

4 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

5 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri