ANAF a mărit cuantumul minim al datoriilor care vor fi publicate din 30 aprilie pe site-ul instituției

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) mărește cuantumul minim al datoriilor la buget care vor fi publicate pe site-ul instituției la 100.000 lei în cazul marilor contribuabili și la 1.500 lei la persoane fizice, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.

Începând cu 30 aprilie, cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica vor fi de 100.000 lei în cazul marilor contribuabili, 50.000 lei în cazul contribuabililor mijlocii, 10.000 lei în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligații fiscale restante aferente activităților economice desfășurate independent sau profesiilor libere și 1.500 lei în ceea ce privește persoanele fizice, altele decât cele din categoria anterioară.

În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanțe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conținând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situației fiscale.

'În procesul de analiză a oportunității modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni și reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât și costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea plafoanelor obligațiilor fiscale restante, care se vor publica pe pagina de internet www.anaf.ro . Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligațiile fiscale restante fac obiectul publicării pe pagina de internet a ANAF și Procedura de publicare a listelor debitorilor și cuantumul obligații fiscale restante înregistrate au fost aprobate prin OPANAF', informează ANAF.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis