ANAF a rambursat TVA în valoare de 846,6 milioane de lei, în primele două zile din această săptămână

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a rambursat, luni și marți, TVA în valoare de 846,6 milioane de lei, informează, joi, instituția.

Potrivit unui comunicat al ANAF, suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare.

"Menționam faptul că, în luna iunie 2017, ANAF a rambursat TVA în valoare de 1,287 miliarde lei, cu 513,3 milioane mai mult decât în luna iunie 2016 (774,2 milioane lei)', se arată în document.

Conform sursei citate, rambursarea TVA se realizează lunar, prin selecție la nivel național a tuturor deconturilor negative cu opțiune de rambursare soluționate până la data extragerii informațiilor, potrivit principiului 'cel mai vechi decont se stinge primul'.

'În cazul compensărilor totale sau parțiale se soluționează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare', se mai spune în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte