Angela Merkel laudă "relația foarte bună" dintre Germania și musulmanii din țară

Cancelarul Angela Merkel a lăudat calitatea legăturilor dintre Germania și musulmanii din țară, în condițiile în care un sondaj publicat joi arată că majoritatea germanilor (57%) consideră islamul o amenințare, relatează AFP.

Persoanele care nu sunt de religie musulmană 'au o relație foarte bună cu majoritatea musulmanilor din Germania', a declarat Angela Merkel într-o conferință de presă, după atacul de miercuri de la sediul săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo în care 12 persoane au fost ucise.

'Toți (musulmanii) s-au exprimat aici în mod clar în legătură cu atacul terorist', a spus ea, deplângând faptul că 'din păcate anumiți indivizi din Germania s-au alăturat jihadiștilor'.

Asociații musulmane au anunțat joi că intenționează să organizeze în Germania o manifestație împotriva extremiștilor.

'Facem tot posibilul pentru ca toți credincioșii indiferent de religie, fie că sunt evrei, creștini, musulmani sau cei care nu au nicio religie, să fie protejați la fel', a mai spus Merkel.

Potrivit unui sondaj, publicat de săptămânalul Die Zeit și realizat de Fundația germană Bertelsmann în noiembrie, cu mult înainte de atacul comis miercuri la Paris împotriva săptămânalului Charlie Hebdo, circa 57% dintre persoanele chestionate consideră islamul o amenințare și în timp ce 40% au declarat că se simt 'ca niște străini în propria țară'.

Circa 24% dintre cei intervievați au afirmat că ar interzice imigrarea musulmanilor în Germania, țară cu 81 de milioane de locuitori, dintre care aproximativ patru milioane sunt musulmani, majoritatea de origine turcă. Sondajul a fost realizat în luna noiembrie pe un eșantion de 937 persoane nemusulmane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet