Angelique Kerber: Să fiu numărul unu mondial a fost mereu un vis pentru mine

Jucătoarea germană Angelique Kerber recunoaște că a visat mereu să devină numărul unu mondial în tenisul profesionist feminin, poziție pe care o va ocupa începând de luni, grație calificării sale în finala Openului Statelor Unite și a eliminării americancei Serena Williams în semifinale, joi, la New York.

"Este un sentiment incredibil. Să fiu numărul unu mondial a fost mereu un vis pentru mine. Am încercat să nu mă gândesc prea mult la acest lucru în ultimele săptămâni. Când eram copil, era cu adevărat un vis să devin numărul unu mondial. Este ceva special, este o seară pe care nu o voi uita prea curând. Să fiu a doua jucătoare germană care ocupă numărul unu mondial, după Steffi Graf, este cu adevărat un mare motiv de mândrie", a declarat Kerber.

În vârstă de 28 ani, Angelique Kerber a recunoscut că nu se aștepta să reușească "un asemenea sezon" în 2016, deși evoluțiile din anul precedent îi permiteau să spere la evoluții mai bune.

"Nu mă așteptam să reușesc un astfel de sezon, jucasem deja bine în sezonul trecut, pentru că am câștigat patru titluri și am intrat în top 10. Împreună cu antrenorul meu, la finalul sezonului trecut, am decis că trebuie să fiu mai agresivă, iar jocul meu trebuie să devină mai puțin defensiv. Am încercat să joc cu mai multă plăcere și să rămân relaxată. Este a treia mea finală de Mare Șlem a sezonului și nu am, deci, niciun motiv să schimb sâmbătă ceea ce am făcut bine de mai multe luni. Cred în mine, în jocul meu", a adăugat germanca.

Joi în semifinalele US Open, marea favorită a competiției, americanca Serena Williams, a fost învinsă surprinzător, cu 6-2, 7-6 (7/5), de Karolina Pliskova din Cehia, cap de serie numărul 10 la acest turneu, în timp de Angelique Keber, favorita numărul 2, a dispus cu 6-4, 6-3 de daneza Caroline Wozniacki.

Kerber conduce cu 4-3 în întâlnirile directe cu Pliskova, ultimul lor duel având loc anul acesta, în finala de la Cincinnati, în care cehoaica s-a impus fără drept de apel, cu 6-3, 6-1.

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruștei)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMĂ ORĂ Premierul confirmă interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul de stat!

2 SURSE Jaf la drumul mare! Peste 9000 de piloși PSD inventariați până acum în ministere și agențiile guvernamen…

3 Firea, despuiată public de Orban și Tăriceanu, scoate flăcări pe nas la Antena 3! Bine, n-a uitat să spună că …

4 Băsescu închide subiectul Năstase la Cotroceni: A fost un truc. Iohannis nu-l iubește, dar a vrut să dea un se…

5 HOPA! Ministrul Economiei o face muci pe Firea și spune că bate câmpii în privința termoficării! Frate, de und…

recomandări

Te ia DNA: MIRICA CRISTIAN

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia