ANI a sesizat Parchetul în cazul șefului AEP, Constantin Mitulețu Buică, acuzat că și-a angajat cumnata la AEP pe funcția de consilier

Agenția Națională de Integritate anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Constantin Florin Mitulețu Buică a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

Potrivit ANI, în exercitarea atribuțiilor de Președinte al Autorității Electorale Permanente a emis, aprobat și semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul Vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente pe funcția de consilier.

G4Media.ro a dezvăluit duminică, 8 ianuarie, că un raport de evaluare al Agenției Naționale de Integritate (ANI) îl acuză pe Constantin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) de conflict de interese penal. Sesizarea a fost depusă de un fost director din AEP, demis chiar de Mitulețu Buică. Șeful AEP, omul care organizează alegerile în România, a declarat pentru G4Media că ”nu există nici un conflict de interese, nu voi demisiona”.

Cristian Petraru, fost șef al aparatului tehnic de la Biroul Electoral Central director în Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 2019, a depus în august 2021 o sesizare la ANI în care indica faptul că președintele AEP ar fi numit-o într-o funcție din instituție pe cumnata sa, sora soției sale.

Petraru a primit de la ANI în decembrie 2022, după aproape un an și jumătate, o adresă în care informat că în dosarul plecat de la sesizarea sa a fost întocmit un ”raport de evaluare prin care au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese în materie penală”, potrivit declarației lui Cristian Petraru pentru G4Media.

Constantin Mitulețu-Buică a confirmat pentru G4Media primirea raportului de evaluare de la Agenția Națională de Integritate și a respins acuzațiile, anunțând că va contesta raportul ANI.

”Raportul vizează o presupusă încălcare a articolului 301 din Codul Penal, referitor la conflictul de interese. Voi depune concluzii împotriva acestui raport pentru că nu există nici un conflict de interese. ANI m-a anunțat că va sesiza Parchetul General. Nu voi demisiona, e o simplă sesizare a Parchetului”, a declarat Constantin Mitulețu-Buică pentru G4Media.

Cazul a pornit de la angajarea la AEP, pe post de consilier în Biroul teritorial Dolj, a lui Carmen Mihaela Miningeș, cumnata președintelui AEP.


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI