ANI: Un şef de la Universitatea 'Valahia' din Târgovişte nu poate justifica o avere de aproape 160.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 663.940 lei (159.556 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Goglea, şef serviciu în cadrul Universităţii "Valahia" din Târgovişte.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Târgovişte, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Ionel Goglea.

Ionel Goglea a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. El nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă