ANI: Virgil Nițulescu, fost manager al Muzeului Național al Țăranului Român, în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 în vederea cercetării lui Virgil Nițulescu, fost manager al Muzeului Național al Țăranului Român din București, pentru încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală.

Potrivit unui comunicat al ANI, în calitate de manager, Virgil Nițulescu a încheiat, în numele muzeului, cinci contracte de prestări servicii cu soția sa, în baza cărora aceasta a obținut venituri de natură salarială în cuantum de 29.132 lei.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Virgil Nițulescu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul penal: "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova