ANP: Un bărbat închis pentru furt a evadat din secţia exterioară a Penitenciarului Ploieşti

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru furt calificat şi încarcerat, a evadat, sâmbătă după-amiază, din Secţia Exterioară Movila Vulpii, aparţinând Penitenciarului Ploieşti.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), reprezentanţii Penitenciarului au observat, în jurul orei, 16,15 că bărbatul, care îşi executa pedeapsa în regim deschis, a părăsit secţia exterioară.

"În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, procedându-se, totodată, la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare. Menţionăm că fapta deţinutului constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul părăsirii secţiei exterioare, deţinutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri", au transmis reprezentanţii ANP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT