ANRE a aprobat creşterea capacităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru două depozite naţionale

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat creşterea capacităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru două depozite naţionale, situate în Târgu-Mureş şi Sărmăşel, a anunţat marţi autoritatea.

Potrivit sursei citate, cei doi operatori ai sistemelor de înmagazinare a gazelor naturale din România, Depomureş şi Depogaz, au solicitat ANRE aprobarea demarării proiectelor de extindere a depozitelor menţionate, care sunt în acelaşi timp Proiecte de Interes Comun la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului.

"Aceste proiecte modernizează depozitele existente prin majorarea capacităţii de înmagazinare subterană în cazul Depomureş (depozitul Târgu-Mureş) de la 200 milioane m3/ciclu la 300 milioane m3/ciclu şi în cazul Depogaz (depozitul Sărmăşel) de la 900 milioane m3/ciclu la 1550 milioane m3/ciclu, respectiv prin creşterea debitelor de injecţie şi de extracţie a gazelor în şi din depozite. Astfel, capacitatea totală de înmagazinare subterană de gaze naturale a României va creşte de la 3070 milioane m3 la 3820 milioane m3.", se menţionează în comunicat.

Potrivit ANRE, valoarea totală a proiectelor de investiţii este de circa 192 milioane euro. Din această valoare, cei doi iniţiatori de proiecte au dreptul şi intenţionează să aplice pentru obţinerea unor finanţări nerambursabile sub formă de granturi pentru lucrări de circa 80 milioane euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF), implementat în baza Regulamentului (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…