Antal Arpad (UDMR): Nu sunt pentru independența Cataloniei, dar ne dorim modelul de autonomie al acesteia

Președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, într-o conferință de presă, că nu se numără printre susținătorii independenței Cataloniei, însă consideră că autonomia acestei provincii spaniole reprezintă un model pentru "Ținutul secuiesc", respectiv pentru județele Covasna, Harghita și o parte din Mureș, locuite majoritar de maghiari.

 "Nu sunt pentru independența Cataloniei și asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.r.) dorim autonomie și nu independență. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori și noi, pentru noi în Ținutul secuiesc (...) Totuși, ce se întâmplă acum (în Spania n.r.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferența dintre autonomie și independență. (...) În ultimii 10-15 ani în București s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e același lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e același lucru. Catalanii au autonomie și vor independență (...) Al doilea lucru de care ar trebui să ținem cu toții cont este că dacă unei comunități i se spune în mod constant 'nu' de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune 'da' și poate că acel 'da' va însemna un lucru rău pentru cei care spun 'nu' (...) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureștiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu și nu la orice ceri tu. Dacă ți se tot spune 'nu', la un moment dat te saturi, cred că este de înțeles. Așa e și cu copilul care cere și nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă", a precizat Antal Arpad, răspunzând unei întrebări legate de acest subiect.

Antal Arpad, care este și primar al municipiului Sfântu Gheorghe, este unul dintre susținătorii fervenți ai autonomiei teritoriale a județelor din centrul țării locuite majoritar de maghiari.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

4 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

5 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților